Potirele buzelor

Pâlniile crinilor din grădinile suspendate
deasupra zilelor poleite cu staniol
nu mai înapoiază la cer,
fulgerul divin al polenului.

Din astăzi spre nicăieri, pe sfera speranțelor,
călătorim în calești sfidătoare,
spre ținta din țipătul spinilor
ce sângerează tâmplele lui Iisus.

Pe coapsele orelor cresc solzi de oțel
când zdrobim între dinți sâmburii merelor,
iar căile de-a dreapta și de-a stânga crucii
îmbălsămează pașii în crisalide de plumb.

Doamne, mai fă-ne o dată apa pe care o calci,
neguri risipite de cea dintâi stea,
pământ mănos pentru semințe mirabile
și stropi de miere în potirele buzelor.

























Pași fără har

Lumina se scurge prin fibrele plopilor
cum clipele de dincolo de timp.
Nu elegii răsună-n cristale,
ci clopote de tăcere și somn.

Þipăt târziu sculptează pe ceruri
nori zdrențăroși până devin curcubeu,
iar ploaia taie cu briciul
pașii fără har din coregrafia mirajelor.

Șuieră miresme-n macii adormitori
ca izvoarele dulci amărui
de pe bolțile buzelor.

Pe străzi, majoretele-și smulg
smaraldele de la gât
și le aruncă în trecători.



























Potirul dintre Ioan și Iisus

Petalele crinilor prefac în ispite de-o zi
destinele imberbilor fluturi,
prea grăbiți să ridice la pătrat
ipotenuza piramidei
fără trecut și fără viitor.

Număr ori pleoapă a mării
scapără zăbalele inimii
când Dumnezeu îmblânzește șerpii
din pântecul tunetului
cu bice de sânge și flăcări.

Cuvintele se tem să răsune
în orele de despicare a apelor
și strigătul meu de revoltă
se surpă-n potirul
dintre Ioan și Iisus.
























Ofranda livezilor

Clipele se nasc pe buzele îngerilor
și se surpă-n amprentele de pe lut
pe care vântul se încăpățânează în van
să le acopere cu nisip.

Ploaia de pe ardezia casei
proptită-n aleea cu tei
mărește spațiul din jurul razelor
înfricoșate de umbră.

În tălpi îmi încolțesc semințe
cât boaba spumei,
când mă avânt
cu un condor pe fiecare umăr,
pe scara spre soare.

Doamne,
nu răsturna
ordinea lucrurilor,
primește și toamna aceasta
ofranda livezilor.




















Sabia zorilor

Șarpele-și despică până la brâu coada
Și-i cresc umeri de centaur
Când îi întinde Evei
Mărul însângerat
de sabia zorilor.

Până la cotor mușcătura.

Aromele, șoaptele
Și lumina de aur a verii
O îmbracă în crisalidă de purpură
Și o izbesc cu tâmpla de mare.

Doar sâmburele oprit între dinți
i-l dă lui Adam.


























Spice de doliu

Greierii tivesc inelele ierbii
cu fir de oțel,
iar privighetorile
spun basmul salcâmilor
cu frunze de aur.

Din coapsa lui Boaz
curge miere și purpură
când luna vicleană
scapără vopsele de ceară
peste spicele împovărate de doliu.

Săgețile fără de țint-ale zorilor
(ca apa fântânii, fierbinte,
gura ta roșie)
preschimbă melopeea
de leandru și var
în coloană de sprijin a cerului.























Torsadele iederii

Pumnalele serii
incendiază
torsadele iederii
ca proporția divină
inelele din metal pur.

Străzile vibrează
cum corzile de chitară
când țipă în plopi
ritmuri de pași
retezați din genunchi.

Săgețile sunt oarbe,
nu le pasă dacă sfâșie
oglinzi de cristal,
platani sacerdoți,
ori șarpele galben
ce-ndeamnă pe fete
să tragă perdelele.























Macii din grâu
mamei

Nici mâl, nici noroi, nici sânge,
Nu clatină brizele-n
poemul ferecat în opal.

Melcii conservați în alcool
visează șoareci colilii,
iar legumele dumicate în cuburi
tăifăsuiesc despre-mpărțiri fără rest.

Cuvintele-și trag înțelesul în teacă
și strugurii dau în vin ritual,
când pe-aleile fără păsări și bănci
trec umbrele zilelor.

Ană Floare, Ană Floare,
mamă cu zăpadă pe rochie,
lasă altora secera să taie
macii din grâu.





















Ochiul fără cristalin

Norii nu mai picotesc
la umbra zidurilor
când ceasul din turn
bate coborârea esențelor
în tecile de mir ale
mugurilor.

Cu pinteni de oțel,
cocoșii din basme
sfârtecă
ochiul fără cristalin
din triunghiul cenușii.

În piețele publice,
sfinții coborâți din icoane
împart orășenilor
pâine și zale de lanțuri.























Nori de purpură

Necuvintele țipă și se ridează
precum strugurii
sub crisalidele brumei târzii,
când zeii statornici
le pun pe creștet coroane de sens.

În culcușuri de piatră,
câinii pământului
latră apele fără vis și izvor.

Îmi urcă prin tălpi
răcoarea frunzelor sfoiegite de-ngheț,
de sub boltirile umerilor
îmi curge nectar,
iar la tâmple îmi cresc aripi de fluturi.

Nu rupe, iubito, din calendar,
zilele cu pași de mătase
și cu fulgere din norii de purpură…






















punk-poem

baleiez cu papilele/ incizia în carnea albastră/ a CD-urilor cu animația ecuațiilor/ cu trei necunoscute identice/cu tot tacâmul icnetelor metafizice/ cu multă sudoare și geisere la vedere/ I feel în toți porii prestația the best/ a femelelor top/ ridic odată cu ele picioarele/ în slava tavanului/ ung cu pastă colgate respirația sacadată/ și trag pe nări virtualele licori amniotice/ din jarul bezmetic/ al gărilor ce-și ard pe rug călătorii/ pe fundal hip-hop și pași de dans verticali/ vă-mproșc pe obraji cu lichid seminal/ și-arunc la pubelă penele mierlei.