prietene, tăcute cuvintele mele îți așează alb de zăpadă pe umăr
am deschis astăzi fereastra mai aproape de lacrimă cu un semn
din fântâni se ridică o ceață grea prevestind însingurări cu trup de fum
niciodată piatra nu va acoperi durerea aceasta a ta sfâșiind întunericul dintre noi

am văzut astăzi copaci desfrunziți
păsări negre cântau spre capătul lumii tristețea
departe prin tăcute Siberii alunecă sănii trase de cai
tot mai departe de noi înșine poartă ele gândul
tot mai departe

prietene, o luntre albă va veni să îți aducă privirea mea călătoare
am pus în ea toată cumințenia pământurilor străbătute cu tresărire și grație
blând va apune soarele acesta umbra ta arzându-i conturul
pecete însemnând neștiute de nimeni hotare

cu adevărat mâna mea neputincioasă odihnindu-se pe umărul tău
cu adevărat aud tânguirea fratelui sălbatic alergând norii pe ceruri târzii
neîncepute izvoare dărui-ne-vor zeii
vom bea din ele și vom adormi fără de prihană sau voie
aceeași umbră ne va rosti în șoaptă cuvântul

prietene, lasă poarta deschisă
prin înserări cenușii gândul va ajunge la casa drumului
primește-l e pribeag înfrigurat și flămând
primește-l îți va aduce tăcut numele meu