Femei bolnave


Generalul Trifan Tănase
(TT-ul, îi spuneam noi,
soldățimea,
normal, în lipsă),
de pe la trei noaptea
începea să se frăsuiască,
uite așa, în pat,
când pe-o parte,
când pe cealaltă.
Ei, treaba era că
muierea îi paralizase,
soacra centenară
stătea tot pe capul lui,
iar el mai era ținut în activitate,
prelungit a nuștiucâta oară,
numa` că făcuse războiul
(să tot fi prins, ca sublocotenent,
vreo două-trei luni)
și că avea un văr ilegalist
care îi semna la memorii.

Toate astea scoteau omul din minți
și cel mai la îndemână lucru
ce-i venea,
de două ori pe săptămână,
în creierii nopții,
era să alarmeze brigada.
Sălta ușor,
fără să deschidă ochii,
poate-poate mai prinde
vreun pui de somn,
telefonul de la capătul patului
(era în „baterie locală”,
nu trebuia format numărul)
și transmitea, sec, OS-ului*:
„Executați operațiunea Vlad Þepeș!”

În trei minute,
trupa, împinsă de gradați,
trebuia să se alinieze
pe platoul betonat
dintre cazărmi,
încătărămată,
gata să-l primească
așa cum se cuvine
pe dușmanul țării
(aiurea, așa credea el,
dacă credea,
eram mâncați cu fulgi,
la o adică).

În juma` de ceas,
cu gornist -
„Atențiune,
onor la general,
tu-tuu-tuuu!” -
și gardă, și toate cele,
era primit TT-ul,
scos din cutie,
bărbierit,
cu briciul lui,
captură de la nemți,
cu diagonala pusă
pe sub epoletul cu stea mare
și cizme, cum altfel,
să-ți faci mustața în ele,
care dădea ieșirea din situațiune
și, tot în trei minute,
leatul urma, din nou,
să se afle sub pătură,
cu ochii închiși,
ca și cum
nimic nu s-ar fi întâmplat
mai înainte
prin cele batalioane și companii.

În viermuiala nocturnă,
la înghesuială,
prin unghere și fundături,
plutonierul Gălbează
(de fapt îl chema Călbăjos,
și era întruchiparea prostiei
între tablagii)
împărțea la bocanci
răcanilor cheauna,
tot la fluierul piciorului.
Fisuri și vânătăi
și, câteodată, infecții
făceau să se adune ciorchine
„răniții” la infirmerie.
Maior Mortoiu, doctorul,
activat direct
de la Policlinica Unu,
Muncitorească,
i-a strecurat TT-ului
cam ce se întâmplă;
da` Gălbează scăpa mereu
de pedeapsă,
că era destul
pedepsit de soartă:
venea din orfelinat
cu fluierele picioarelor
făcute ferfeniță
de băieții mai mari
- dar câte altele
nu i-or fi făcut dracii,
na, ca la casa de copii -
și, colac peste pupăză,
acu` luase de nevastă
una mai bătrână cu zece ani,
cu doi copii din flori,
și nu se știe cât de zdravănă la cap
(avea ea ceva cu nervii),
că-l toca toată ziulica
până la căpiere ...

Fraternizarea tacită
general-tablagiu,
- de, cumva frați de suferință,
aveau amândoi muierile bolânde,
dădea o culoare vieții din cazarmă,
ceva de nu era adevărat …


_____________________________
*Ofițerului de serviciu, colonelul aflat la „permanența comenzii” pe brigadă.