Stau singur la colț, în sala mare și friguroasă,
o aripă în pânza unui geamăt cu vise subțiri.

Cuvinte scăpărate-n aburul palmelor duse la gură
patinează pe afișul ușor deslipit, jumătate în umbră,
se-ntorc spre mine cu siguranța unui orb ce urcă
în flick-flack ecoul masiv. Zorii ațipiți în frânghii
ascund în pumni mici de lemn apa dintre pocale.

Pașii până la tine sunt mai lungi, de când cerul
s-a ascuns printre urmele noastre.