nu poți să scrii cu pumnul strâns a durere
nu poți să faci din lacrimă pod peste mările altor cuvinte
nu poți elian
renunți la a mai coborî treptele
spre apele tulburi ale pământurilor
te reîntorci în cetățile numelui tău și taci
tăcere prelungă rodnică născătoare de urlet prelung
în rotund de lună se întâmplă maree și munții te așteaptă iar primitori
doar acolo în lumina pietrei nescrise nașterea ta nu doare nu strigă

purtându-ți trupul firav aplecat spre marginea timpului
ai bătut mereu la porți închise
doar cuvântul ți-a fost frate și mamă
la masa ta ai înserat mereu cu niciundele
sapă acum groapă adâncă
aruncă-te în ea și taci blândă copilă
pumni grei de țărână cad peste tine

iată au venit zăpezile oamenilor
le-ai chemat le-ai adus în târziul acesta
atunci de ce într-o mare și nesfârșită tristețe
cutreieră prin lume târziul

nu
nu poți să scrii cu pumnul strâns a durere
alunecă pasul peste mările înghețate
desenează o barcă și uită cuvântul
la castel s-au stins toate luminile
în seara aceasta