agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-05 | [This text should be read in romana] | CoruÈ› Dan Relu Lacrimi cristaline Editura Lidana Suceava, 2006 Tehnoredactare computerizată: CoruÈ› Dan Relu Motto: Cultura în spiritul credinÈ›ei creÈ™tine înnobilează spiritul uman, fiind singura moÈ™tenire cu care ne alegem din tumultul vieÈ›ii. “Putem pierde orice, afară de suflet, fiindcă dacă ne mai rămâne acesta, încă n-am pierdut nimic!†“Nimic nu e mai scurtă ca viaÈ›a,/Dar nici mai veÈ™nică ca ea./PoÈ›i ca să o mântui sau s-o pierzi/Depinde numai de voinÈ›a ta!†Autori anonimi Recenzie Poezia lui Relu Dan CoruÈ› prin interceptarea sensurilor te face să te descătuÈ™ezi de tot răul, îngenunchind către BINE, îți dă vitalitate aidoma unui izvor cristalin eliberat din temniÈ›a muntelui, care în lungu-i periplu își adună apele, devenind la maturitate un adevărat fluviu. Poezia lui Relu Dan CoruÈ› este un mugure, tinzând către îmbobocire pentru a-È™i desface evantaiul petalelor aureolat în roua devenirii sale sublime spre a deveni floare. Poetul este prin poezia sa piedestal cu tentă religioasă, cu multă plecăciune È™i evlavie în faÈ›a DIVINITÃÞII, iar poezia de sorginte niponă – haiku, este reuÈ™ită în cea mai mare parte prin maxime (proprii cugetări asupra existenÈ›ei fiinÈ›ei umane) se înfățiÈ™ează ca un om de o vastă erudiÈ›ie ce-È™i înnobilează sensul vieÈ›ii cu puritatea luminii astrale din cuvintele sale. Este o poezie care îndeamnă la motivaÈ›ie asupra rosturilor existenÈ›ei cu întrebări ce se pun cu glas tare È™i răspunsuri ce pot fi mimate numai prin expresia feÈ›ei È™i a ochilor cu lacrimi de cristal. Prozator Decebal Alexandru Seul Capitolul I Poezie religioasă Fericirea Ta m-ajungă Peste negura din suflet, Zboară ispita transpirând, Peste-ntunecimi de gând Luminează-mă în cuget, Spulberând în miez de noapte Amintiri de suferinÈ›i, Cată-n ochii mei cuminÈ›i Și-È›i vor vorbi în È™oapte Despre vuiet de furtună, Despre nopÈ›i cu vijelii… Iar pe țărmul deznădejdii ÃŽÈ›i voi fi a Ta cunună Mi-aÈ™ dori Lumina dulce, Raza soarelui Tău blând, ÃŽn durerea-mi îngânând Trupu-mi lin ca să se culce. Peste-o vreme lungă, lungă După nopÈ›i de suferinÈ›i, După aÈ™teptări fierbinÈ›i, Fericirea Ta m-ajungă! AÈ™ vrea In aspre clipe de amar Tot câmpul florilor din grai As vrea să vă ofer în dar Să vă înalÈ› pe culmi de rai. Tiptil –tiptil, încet-încet , Iubirea s-o strecor în È™oapte, Din sufletul ce-i doar un scâncet, Irupt sublim noapte de noapte. Și fulgere ce din furtuni ÃŽn sufletele noastre cern, ÃŽn mistuiri ce nasc minuni Să piară clipa de infern! Din grâul ce se naÈ™te val, Din gândul alb de mai târziu, Pe altarul cântului de Gral, Psalmi lini È™i dulci aÈ™ vrea să fiu… Să pot salva ce ni-i în dar, Clepsidra timpului etern Și ce-i ambrozie È™i nectar Să lumineze È™i-n infern. Și s-o străbată-n veci de veci, S-o ardă pân’ la rădăcină Și-n universul ce-l petreci Să radieze doar lumină Oamenilor parcă li-i dat Să fie efemere unde… Luptând mereu cu-al lor păcat, Iar răul să-i tot inunde. D Doamne! Când mă trezesc în zori, la Tine mă gândesc întâi, Privind cantr-o oglindă desprinsă din perete, Subtila Ta lumină mă umple de regrete, Scapă-mă de ispite ce se strecor È™irete, Te rog în mine stărui, fiindu-mi căpătâi . CărÈ›i de È™tiință È›in la căpătâi È™i îndelung Citesc până ochii mi se împăienjenesc ; OperaÈ›ii de tot soiul o lume săvârÈ™esc, Și-n calcule precise ce rareori greÈ™esc Lipsesc sentimentele, iar gene plâng prelung… DorinÈ›ele de tânăr uÈ™or se risipesc, Durerile-mi sunt crunte È™i gusturile amare, O lume de bucurii în urma mea dispare, ÃŽn van privesc să se înfiripe una în zare, Dă-mi voie încă-n lume, dă-mi voie să iubesc! Dă-mi energia vieÈ›ii să mai renasc curat, Să fiu de folos lumii să dau al vieÈ›ii sens, ÃŽn visuri diafane să pot să cred intens, Căci în proporÈ›ii clare se împletesc imens, VoinÈ›a fiecăruia ori munca la pătrat. Și celor ce iubesc È™i-s izolaÈ›i de semeni, Puterea È™i iubirea asupră-le pogoară, Arată-le cărarea È™i nu-i lăsa să moară, Inspiră-le încredere să aibă primăvară, Căci sunt atâția-n lume È™i nu-s iubiÈ›i de nimeni! a In fiecare seară In fiecare seară dacă spui O rugăciune către Dumnezeu, Pete albe în negre ai să pui Spre cer senin să duci sufletul tău. Sublim va deveni iar gândul tău, ÃŽn acel moment de comuniune, Va pătrunde-n tine Harul Său, Va rămâne numai ce e bine. Cuvântul cald pornit din tine Va fi jurnalul zilei ce-a trecut, ÃŽntreba-te-vei ce-i rău sau bine Să nu devii necredincios acut. La toate acestea dacă mai aduni CredinÈ›a prin fapte de iubire, Când răii vor deveni mai buni, Găsi-vei sperata fericire. Când vei vedea că-n tine există Un pic din infinitul Dumnezeu, Să È™tii că sufletu-È›i persistă Pe calea creÈ™tinismului din nou. Ia-È›i răgaz o clipă ca să stai Și către Creator cu gând curat, Iar conÈ™tiinÈ›a veÈ™nic o s-o ai Asemenea unui iluminat Angel Prin È™oapta undelor din noapte, O rază pală ascunsă din zenit, Stinge plânsul, durerile răscoapte, Șterge ochiul secat È™i umezit Un înger pe pleoape obosite AÈ™terne dulcea nea a clipelor, Alinând dureri pe căi neostoite, Când sufletu-i trimis ispitelor Trupul în trăirile sfârÈ™ite,, Devine rază ascunsă-n asfinÈ›it, Un vis de flori în cântece vrăjite, ÃŽn jungla vieÈ›ii-n ochiul său rănit . Iar cugetul arde în simÈ›ire, ‘mistuiri adânci ce cată să alegi, NesfârÈ™ite clipe de neprihănire, Ce cern È™i se discern în aspre legi ViaÈ›a-i non-sens prin fanta-i mată, ÃŽnÈ™iruită-n van chiar noilor sisteme, Omu-i amurg pe culmea-i perimată, Destinu-i ne-ntinat pe aceleaÈ™i teme Privind omul în imensitate, ObÈ›ii conturul unui amănunt : Omul e nimic în realitate, Neînsemnat aproape… È™i mărunt In fiecare clipă… ÃŽn fiecare clipă exhaustezi încet, încet, ÃŽn destinul apostazic pe drumul spre iafet; Lăuntricul în scâncet străfulgerat te plânge Pe-un dor de armonie inscripÈ›ionat în sânge ÃŽn fiecare clipă doruri te ard nevrotic, Latente din căderea primatului biotic; Lumina Sa subtilă revarsă energii fine Iubirii nefireÈ™ti exuberant divine ÃŽn fiecare clipă din cartea vieÈ›ii-nveÈ›i Prea mutele greÈ™eli uitate-s sloi de gheÈ›i, Hegemonii-n retorte de-energii transformă Pe fonduri vechi, civilizaÈ›ii-n altă formă ÃŽn fiecare clipă amăgim destinu-n moarte, Necuprins fiind Geniul cuprinsul ce desparte… Ispitele amăgitoare răzbat ceÈ›uri desigur, Te naÈ™ti, oricum trăieÈ™ti, tu vei muri tot singur. ÃŽn fiecare clipă răzbaÈ›i privind mereu spre CER Prin rugăminÈ›i cerÈ™ind în jinduri unui înger, ÃŽn valurile vieÈ›ii albit, cernind fulgii iubirii, Ingenuu ilustrând imboldurile simÈ›irii Pe-un fulger de armonie È›i-ai vinde al tău suflet, Dar eul martor veÈ™nic reverberează-n scâncet; Din aripi de lumină de vei cădea-n crepuscul, ÃŽn fiecare clipă poÈ›i deveni minuscul … Puritate Crinii alb imaculaÈ›i Respiră aerul curat,. Cântă legănându-È™i petalele Lin în bătaia vântului, Rotindu-È™i inflorescenÈ›a în cerc De la apus la răsărit, Iar odată cu apusul soarelui, ÃŽÈ™i acoperă corola, ÃŽmbrățișând Soarele, Iubind Lumina. Rugăciune In alb îmbrac al meu cuget, Contopindu-mă-n Lumină, Imanent cu al meu suflet Spre-al vieÈ›ii iubire senină Unit să fiu prin Duh È™i Har Cu tine Doamne-n pururi, Să-mi dai Lumina Ta în dar Și să mă înalÈ›i spre ceruri Ca-n adevăr eu să mă È™tiu, Să gust eterna fericire Și fiu spiritual să-È›i fiu Să eman numai iubire. Oricât în lume aÈ™ căuta Să le găsesc pe toate Eu veÈ™nic trist aÈ™ rămânea Cu aripi în van tăiate. Doamne, Organonul Lumii, Tu care nouă ne-ai deschis Calea către fericire Adevăratul Paradis Cum să-È›i mulÈ›umesc eu È›ie, Izvor etern de apă vie ? ÃŽn faÈ›a Ta eu mă înclin, Pre slava ta în veci, Amin! Metempsihoza împlinirii Putem înÈ›elege din natură Legile Universului nescrise È™i să trăim în comuniune È™i respect pentru Planeta Pământ, considerând-o ca un organism viu Putem înÈ›elege din stropii fluizi limpezi ca cristalul, sensul scurgerii vieÈ›ii È™i a lucrurilor, ierarhia È™i planurile energetice, dar mai întâi Puritatea Putem înÈ›elege de la flacără să ardem în nebănuitele frumuseÈ›i ale Cosmosului È™i ale Spiritului, până la desăvârÈ™irea a ceea ce este etern – Sufletul Putem înÈ›elege de la Soare, care îmbată natura în neînchipuitele culori de frumuseÈ›e, că rostul frumuseÈ›ii este să zămislească bucurie È™i să dăruiască celorlalÈ›i – Fericirea Putem înÈ›elege privind Cerul în fiecare noapte înstelată, cu neasemuitele stele sclipitoare, ce strălucesc pe boltă, transmițându-ne euforia Universului, necunoscut – Armonia Putem înÈ›elege din tot ceea ce este efemer, că tot ceea ce este material este trecător È™i supus degenerării ireversibile de acÈ›iunea Perisabilului, de Trecerea Timpului Putem învăța ascultându-ne glasul interior, urletul durerii față de tot ceea ce ne înconjoară, în mod meschin È™i urât, că Fericirea e în noi… e El È™i se câștigă prin Sacrificiu Putem înÈ›elege din Legile Universului, din Puritate, din Suflet, prin Sacrificiu, din Armonie, din tot ceea ce este trecător, din Bucurie È™i fericire – Calea Putem învăța, urmând Calea, drumul spre lumina Eternă prin mântuire idealul È™i scopul suprem dat omului de către Dumnezeu: Mântuirea Te rog Te rog È™i pe la mine ca să treci, Trecând vreodată pragul porÈ›ii Crin alb din veci în veci de veci Iisus, Lumina – Luminii È™i a sorÈ›ii Te chem în dragoste È™i-n È™oapte, Când sufletul mi-e doar furtună, ÃŽn liniÈ™tea din miez de noapte, Preascumpule Iisuse, vină! Te chem È™i vreau Iisus să vii, ÃŽn cântecul razelor de soare Ce se revarsă-n zori de zi, Când ceaÈ›a nopÈ›ii iar dispare Te-aÈ™tept să-mi schimbi căile sorÈ›ii Din derizoriu vin spre tine… Cuprins de dorinÈ›ele vieÈ›ii, Tu să mă lepezi de jivine! Te-aÈ™tept Iisuse, Te rog vină Și fă-ne o clipă mai voioÈ™i, Pe-o sprânceană de lumină Umbrit de norii noroioÈ™i. Te-aÈ™tept mereu, an după-an Cu candela credinÈ›ei aprinsă Să cred că totu-i nu-i în van, ÃŽn rugăciunea mea nestinsă… Soarta RespiraÈ›ia în nocturnă, în întunecimi criptate Biete suflete ascunse în camere ferecate, Orice faptă, orice cuget, orice simplă întâmplare, E însemnată’n duh, prin gând si prin simpla contemplare. Dragostea, iubirea noastră, înecate-n adormire, Tac sub masca nedreptății, tac fără să ne mai mire. Nu-ndrăznim ca să renaÈ™tem din această reverie Falsă ca È™i spuma mării renăscută-n sinergie. Și în pandemii acute sociale, culturale, Ne readunăm în turme, doar în amăgiri vernale, Doar cu gânduri infernale, doar cu scopuri distructive Poate vom adulmeca, bunuri cât mai productive. AtaÈ™aÈ›i de vechi curente, încărcaÈ›i de vechi concepÈ›ii, Sugrumând în fapte crunte, orice gânduri È™i reflecÈ›ii Și în valuri senescenÈ›ii, lumini albe în nocturnă Ca È™i greieri trubaduri cad orbiÈ›i în aspra turmă. Și-acuzaÈ›ii leonime, cad pe bieÈ›ii noÈ™trii fameni, RadiaÈ›iile vremii, mixând genele din oameni, Se discern, se invocă în concepÈ›ii retardate, Ornicile măsoară timpul, de-or rămâne îngheÈ›ate. Blestemul Dumnezeu e iubirea ce se înalță-n infinit, Dragostea nestrămutată, asimptota spre zenit, Energia fără margini, nepalpabilă-n mister, Drumul veÈ™nic spre armonie, restrăluminând în Cer. Răul, angrenaj în materia neclintită, de granit, IzbândeÈ™te tot mai mult, transformând materia-n spirit, Cercetează neîncetat, fără liniÈ™te È™i pace, Tot ce-i bun în lumea aceasta de la creaÈ›ie încoace Și-n ispita sa eternă, veÈ™nică, iscoditoare, PrisoseÈ™te orice mijloc, chiar în cripte È™i zăvoare Și se-aÈ™terne în gând, în fapte È™i-n cuvinte de-armonie, Preschimbând cugetul nostru în deÈ™artă demonie. Nu-ncetează să vibreze, în curente È™i idei, Prezent în hegemonia sufletelor ce pierd scântei, Absorbite fără urmă în întunecimi de chaos, Pierdute pentru totdeauna în chinuri fără repaus. Lumina strălucind puternic, izvorând de-atâta soare, Plânge-n cremenea de brână, lin în lacrimi de izvoare, Răstignit pentru a lumii È™i a noastră mântuire, Ne îmbie predictiv spre un gând de izbăvire. Omul degenerant vrea doar timp în răsuflare, Nimbul cristalin din cale, rază-ntunecimi din zare ; Ochii vor cuprinde-n iris, Universul prin zănoagă, Blestemul lumii de vis, Domnului de nu se roagă. AberaÈ›ia luminii Când privim steaua ce răsare Pe bolta noastră infinită, Noi o vedem în locul care Nu este ea, dar totuÈ™i pare Că-n acel loc este găsită Și de privim spre bolta care De mii de stele este împânzită Le vedem toate-n nemiÈ™care Nu este aÈ™a, dar totuÈ™i pare Că lumea aÈ™a e hărăzită. Pe-un fond albastru imanent, Bolta atent de-o privim, Cercuri roÈ™ii ard strident Și e atât de evident, Oare nu astfel le zărim? Și prinsă-n noi, e ca o grindă, Reflectă unde-n nemiÈ™care, ÃŽmprăștie raze ca-n oglindă Pare aÈ™a È™i se colindă O stea să-È™i aibă fiecare. O taină încă se păstrează Din moÈ™i strămoÈ™i, din străvechi mituri: Din steaua care colapsează, Elemente grele se eliberează, ViaÈ›a-ntreÈ›ine-n începuturi… Un foc năprasnic arde iute DorinÈ›e fierbinÈ›i È™i arzătoare, E plasma stelei* neÈ™tiute Ce ne-ntreÈ›ine de-ncepute, ‘explozii termonucleare ReacÈ›ii-n energii gigante Clădesc un Univers imens, Dovezile sunt relevante FiinÈ›e, Univers È™i plante, RelaÈ›iile-È™i întreÈ›in intens Și o lumină albă** clară, Revarsă-n noi ca în cascade Blândă, caldă, aureolară, Limpede È™i corolară, Se iroseÈ™te-n van È™i scade. Să-i dăm un sens: sensul Iubirii! Ca să renască din cenușă, Căci ea e calea fericirii Sau poate chiar a amăgirii, ÃŽnsă Iisus deschi-sa-o ușă! * O stea a murit pentru ca noi să ne naÈ™tem! ** La fel È™i sufletul își are originea în Lumina Divină, infinită, iar noi suntem doar biete scântei, semănate-n materie, toÈ›i având aceeaÈ™i origine comună! Psalm (generalizat) Tatăl nostru care eÈ™ti în ceruri, ascultă-mi Doamne ruga, te implor cu umilință È™i cu dragoste sfâșietoare. Din infinitatea cerului de lumină, revarsă asupra oamenilor Harul Tău nestins, manifestă-È›i GraÈ›ia Divină! Ascultă simÈ›irea È™i cugetul în fiecare unitate de timp È™i ai grijă de sufletele lor. Străluminează-le cugetul cu tot ceea ce înseamnă iubire, dragoste È™i sfinÈ›enie divină È™i ia-i sub voalul Tău pe cei aflaÈ›i în uitare È™i suferință È™i nu-i lăsa singuri în lumea întunericului. BiciuieÈ™te-le celulele până la structura ADN-ului, conÈ™tientizându-le calea spre adevăr È™i lumină È™i nu uita de ei. Sufletul, altarul nesfârÈ™it al luptei dintre bine È™i rău trebuie să ardă ca o flacără a iubirii È™i gândirii pozitive, iar conÈ™tiinÈ›a trebuie să lumineze în chip deosebit. E un vas ce aÈ™teaptă să fie umplut cu tot ceea ce este frumos, nobil È™i divin. Fă-i una cu tine Doamne! ÃŽn nopÈ›ile astrale mângâie pe cei obidiÈ›i cu razele calde, purificându-È™i întărindu-le voinÈ›a. Ai grijă de ei È™i dă-le Lumina È™i puterea Ta să reziste tuturor ispitelor È™i luptei declarate cu forÈ›a răului… Presară drumul lor cu voinÈ›a Ta È™i realizează din credinÈ›a lor cel mai important desiderat È™i numai astfel vor izbândi. Amin! Psalm (particularizat) Dumnezeule iubitor È™i sfânt, atotcunoscător, atotputernic, omniscient È™i omniprezent, ajută-mă să-mi fac viaÈ›a o căutare a Ta È™i a iubirii tale. Te implor cu umilință È™i cu dragoste sfâșietoare:vino È™i dezvăluie-mi taina iubirii, cea mai puternică formă de energie din Univers, cel mai nobil sentiment pe care prea putini au posibilitatea să-l cunoască! Nu mă lăsa în noaptea ignoranÈ›ei È™i revarsă asupra mea lumina fără de sfârÈ™it. CălăuzeÈ™te-mi paÈ™ii pe geodezica dintre ființă È™i neființă, dintre neființă È™i ființă, dinspre întuneric spre lumină, din moarte în nemurire, din minciună în adevăr, din ignoranță în înÈ›elepciune, din profan în sacru… ÃŽnvață-mă să iubesc tot ceea ce este frumos, sublim È™i lasă picăturile de armonie È™i liniÈ™te primordială să picure moleculă cu moleculă în sufletul meu È™i nu înceta să-mi elevezi conÈ™tiinÈ›a prin iubire, căci numai prin iubire ajungem la perfecÈ›iune, la libertatea deplină în lungul È™ir de lupte repetate. Amin! Capitolul II Poezie sentimentală Când Când cerul este zdrenÈ›uit,sordid, Sorbit adânc de norii blestemaÈ›i E sfâșiat de scâncetul candid De-amurgul mugurilor damnaÈ›i; Când oceanul de ceață suav AÈ™ază pe om pătura caldă, Iar zidul opac È™i concav Nu lasă dulcea lumina să cadă; Când mugurii plâng prin zăbrele, Iar frunze livide cad rostogol Și-n drumul lor se prind în inele, Murind fericite, lăsând pomul gol; Când peste zaimful gri decoltat Se-aÈ™terne lumina îngândurată, Drum etern de minciuni presărat, Pierzându-se-n veci speranÈ›a toată. Când durerea devine infinită, Dă-le iubirea profundă de sus, Să ningă pură din ceruri cernită, Revărsând har prin izvorul nespus. RenaÈ™ti iubire în tot ce-i frumos, Picură eternul cu harul nestins, Să curgă în ochi, în sufletul stors, Umplându-l cu nectarul vieÈ›ii de vis. ÃŽn mâlul cel palid pășeÈ™te, Revarsă în muguri albul în val, Precum în nufăr sclipeÈ™te Ca râul ce creÈ™te È™i dă peste mal Să ia în suflet belÈ™ugul de har ÃŽn noaptea-i presărată cu stele, Cascadă-n lumina fără hotar Dulce balsam în clipele grele. Să nască iubirea din fructul oprit, Topind zăpada îngheÈ›ată sub nea, Și singur, È™i-n ură È™i nerăsplătit S-o simtă la piept ca o stea. Iubita mea, iubita mea… In albia ninsorii, torentele furtunii DezlănÈ›uie abisul întunecat È™i gol, Din asprele prăpăstii renasc alte genuni Șuvoaie de durere se miÈ™că rostogol, Din bunătatea lumii spre negativul pol …………………………………. Și sufletul se zbate în suferință grea, Iubita mea, iubita mea! Și-mbrățiÈ™area caldă a razelor de soare, RenaÈ™te iar SperanÈ›a din propriul eu, ÃŽn cântecul iubirii natura ia culoare, Ne prinde È™i ne-nalță asemenea unui zmeu, VibraÈ›ia trăirii ajunge-n apogeu… …………………………………….. Unda fină a iubirii din nou ne va crea, Iubita mea, iubita mea! ÃŽn liniÈ™tea eternă vom fi numai noi doi, ScăldaÈ›i de roua rece a eternului amurg Și nimeni nu va È™ti atunci de noi, Nici ceasul ce veghează cum clipele se scurg Și-n Lumea mea micuță voi fi un Demiurg …………………………………….. Iar focul dragostei din noi va arde ca-ntr-o stea, Iubita mea, iubita mea! In suflet (particularizat) Eu care port Genetica Iubirii Reînviind speranÈ›ele de gheață, Lacrimi mi-aprind scânteia strălucirii Mă bucur trist È™i mor, dar sunt în viață Stau amuÈ›it, dar strigătul durerii Străbate ani lumină în ascuns, Iar forÈ›a rezultantă reflectării ÃŽmi va atinge, poate, creÈ™tetul cel nins ÃŽn suflet râd, dar lacrimi am pe față Și totuÈ™i speranÈ›a mă răsfață, Și foc È™i ape laolaltă stau, Căci înainte alte legi îl guvernau Iubesc, urăsc, poate nu È™tiu nici eu, Sentimentele îmi atenuez mereu, Tind spre un pisc, pe când mereu cobor Iar când trăiesc, în mine gene mor. In suflet (generalizată) Tu care porÈ›i genetica iubirii Și reaprinzi speranÈ›ele de gheață Lacrimi È›i-aprind scânteia fericirii Te bucuri trist È™i mor , dar eÈ™ti în viață Stai amuÈ›it, dar strigătul durerii Străbate ani lumină în ascuns, Iar forÈ›a rezultantă a reflectării, ÃŽÈ›i va atinge creÈ™tetul cel nins ÃŽn suflet râzi, dar lacrimi ai pe față Și totuÈ™i speranÈ›a te răsfață, Și foc È™i ape laolaltă stau, Căci înainte alte legi îl guvernau IubeÈ™ti, urăști, poate nu È™ti nici tu Sentimentele îmi atenuez perpetuu, Tinzi spre un pisc, pe când mereu cobori, Iar când trăieÈ™ti în tine gene mor-i. Nuferii IncătuÈ™at în viaÈ›a ostilă, Ispite chibzuite-n anateme, Destinul plânge pe o albă filă, Nuferii puri pe arcul de blesteme. ‘Conturul pururea fără sfârÈ™it, Luminii evadate din senzaÈ›ii, Acced neprihănirii prihănit, Scrutând evlavios prin spaÈ›ii. ÃŽn singurătatea nopÈ›ilor târzii, Lumina sfîntă lasă-o sărutare, ÃŽn miresmele pure străvezii, ÃŽn dulcea lină veÈ™nic căutare. Lacrima iubirii preacurate Risipită-n bietele grimase, Peste gîndurile nevinovate, Plouă cernind speranÈ›ele rămase. Și-n imanență creÈ™te-n chip È™i trup, Imaculat È™i dalb eternul nufăr, Tristele clipe aspre dacă-l rup, RenaÈ™te-n elocință când eu sufăr. Și-n grădina albei catedrale, Cristal È™lefuit sub vechea haină, Dăruit fiind eternei Vestale, RodeÈ™te emulând în taină, Paliativ fărâmele de dor, Tăcut se-nalță sub cer parcă, Escamotând nuferii ce vor, Interludiu substituit în zarcă. ÃŽn graÈ›ia Lui, pe-un ciob de armonie, Nuferii răzbat cât li-i timpu-n Cer, Cvorum curaÈ›i renasc din demonie, PurtaÈ›i pe braÈ›e parcă de un înger. Odă pădurii Pădure verde ce-ai încântat mereu în foÈ™nete vrăjite, Pe drumul vieÈ›ii trecătoare, înmiresmată în arome ÃŽn susur de izvoare È™i-n vibraÈ›iile sincrone, Ai fost È™i eÈ™ti un bun prieten în plânsuri nesfârÈ™ite. Prin È™uvoaiele eterne ascunse prin undele-n vâltoare, Călăuzind pre mulÈ›i mai mult decât orice prieten, In clipe rare de armonie te-ai transformat în Eden, Cu luna stând de strajă, cuminte, înălțătoare. Prin plete lungi È™i verzi cu efemere frunze căzătoare, Cu zâmbetul cel blond È™i dalb, mijind într-o poiană, Cu glas vrăjit ,cu ochii-n lacuri ca de cosânzeană, ÃŽncet mă las scăldat de verde pe muÈ™chi È™i pe izvoare. Privind din pat de frunze, luna ce lunecă prin ramuri, Ce se înalță peste creste, oglindindu-se în lacuri, Zugrăvind văile-n codrii ce se-ntinde peste veacuri, Martora tăcută zace printre arborii de neamuri… Noaptea căutării mele, chiar din frageda-mi pruncie, Presărând lumina vagă, pe pleoape-nlăcrimate, ÃŽmi răsfrâng văpaia toată peste doruri perimate… Adâncită-n umbra nopÈ›ii, Luna doarme pe vecie. Pe cărări înrourate licuricii stau de strajă, Păsări milostive parcă, întregesc spaÈ›iul feeric, Și îngână în surdină cântecul din întuneric, Ne-nÈ›eleasă e pădurea… peste clipele de vrajă. Printre stropii de otravă, picurând doruri eterne, Mă întorc evlavios, te privesc ca pe-o zeiță, Ochii umeziÈ›i cerni-vor căutarea în ființă , Un balsam pe răni adânci în mângâieri materne. Doar pietrele de cristal Lacrimi în irisul ca marea Dau saltimbancii-n erezii Ilotului, visând spre zarea Umbrită-n cânt de frenezii Lumina-n ochi trezii cărarea, Scrutând traseul către aÈ™trii, Găsi-n credință alinare Reazem temeinic de pilaÈ™trii Zaimf obscur, plin de minciună Creară bieÈ›ii noÈ™tri fameni Cristalului din văgăună, Cernind È™i ura către oameni. Cinism, acuzaÈ›ii leonime, Străbat cristalu-n mii de feÈ›e Pietrele pătate sinonime, Pozează fals în crestele lor creÈ›e. Răzbat adânc materia senilă, Absorb radiaÈ›iile vremii, Reflectă-n schimb raza divină, Schimbând virtuÈ›i pe false premii. Doar filoanele pure de cristal, Vibrează lent pline de viață, Iar tot ce se perindă ca un val Dispare-n chaosul de gheață. Portativ-P Paralogisme parazitând paradisiacul, Paralaxează adevărul într-un decor panoptic, Debusolat È™i paliativ, omul paraxiat săracul E palisat È™i strâns în chingi, pacientând sinoptic. Pactizând cu vechi palavre, pajura îi fură eternu’, Palpitând în amăgire, în snobism È™i palidroame, Fondul e palmat de formă, pamfletând mereu ingenuu, Partituri în pedanterie prevalând în foile-drame. Principii divine uitate de prezumÈ›iozitate, Priorităților privilegii proferând divinul în grafeme, Proliferând mizeria plini de animozitate, Suntem protagoniÈ™ti ce schimbă psihopatii în teme. Mai dulce decât pricomigdala, Petulantele rugăciuni ne întreÈ›in pietatea, Din structuri amorfe ca de piemont ala-n-da-la, Suflet în peruzea va emana imanent libertatea. Turcoaz perlat în lipsuri ancestrale de penurie Perifrazează în penitență, în drum spre Dumnezeu Și peremptoriu ura transforma-vei în bucurie, ÃŽn perimetre perimate pantagruelic în panseu. Pulsiuni puerile psihedelic, ne fură psihotic, Punitiv în lumi de incest È™i pulverulente, Prospectiv în perspectivă, prin faptele psalmotic, ÃŽnlătura-vei pseudocultura-n zonele latente. Portativ-N Necropatia nedisimulată-n propria esență, Nutrind te străbate prin nervuri negativul narcotic, Dezbară-te de narcomanie-n clipe de penitență Prin stări cântate-n neologisme exultate nevrotic! Neprihănit È™i neofit al dragostei È™i bineÈ›ei, Necugetând la nebuloasele de necromanÈ›ie, Din naufragiu întoarcete-vei-n lăuntricul fiinÈ›ei, Din nimfomania nefastă-n naturala relaÈ›ie. Sătul de vraja nudă, eludat de non-existență, Patetic È™i patologic în neaoÈ™ vei modela fiinÈ›a Și neural în întrospecÈ›ii È™i stări de elocvență, Reazeme neritice primi-vor în etos elocinÈ›a. E Enciclopedia enciclitică emulantă, ‘entități enunță epicurianic, Eroic sau empiric emite emblematic, ‘eliberări elevate extazul eliptic. Emisfere emfatice emerg emendate, Elucidând ‘ elongaÈ›ii elogioase, Eligibile eliberări eludate ‘esenÈ›e escatologice evlavioase Epitafe ergonomice epocale ‘epistole epatează-n epitafe, Emulând enclavele ecuatoriale ’energii elucidându-le-n epigrafe Echipaje ecologice ecleziastic Echivoc, echitabil ecranizând, Edificând egide epistimiologic, Editează edicte electrizând. Exigent, exogen, exorbitante Emerg exodul exemplificate, Excluse execrabil, executante, Evadează-n extaz exorciate. Copacul Copacul în momentele de dor, ÃŽÈ™i răsfiră braÈ›ele-i de aur, Peste-al clipei gând de ador, Peste răni lăsate de-un faur. ScoarÈ›a trosneÈ™te parcă mai stinsă, Ascunsă-n vechea simfonie, Un templu vast, o flacără nestinsă, Iruptă-n divina armonie. ÃŽn liniÈ™tea trăirilor fierbinÈ›i, ÃŽn freamătul copacilor iubirii, Prinzi È™oaptele eternelor credinÈ›i, ÃŽn tainice căi ale simÈ›irii. Dorurile-n rădăcina adâncă, Reverberează-n dulcea menire, ÃŽn izvoare reci ce-abundă, Trunchiul în desăvârÈ™ire. Extaze-n în abisul simÈ›irii , Unde-n candela de lemn, Un strop din oceanul iubirii, Adastă-n prin sâmburi ca un îndemn. Pe cenuÈ™a rugului de patimi, Ce sădesc lăuntrica menire, Se cutremur’ frunzele…prea intimi Strânse-n ramuri, în desăvârÈ™ire. Târziu, prin toată strălucirea ÃŽn luciu curentele-l răsfrâng, Suspin adânc,amurgu-i e trăirea, ÃŽn simfonii sfârÈ™ite care-l plâng. Parfum uitat în câmpuri de doruri, ÃŽn crengile rupte sub stele, ÃŽn frunzele pierdute pe drumuri… Frigul strecurase-va-n ele. Epitaf Efectul de turmă, Lasă o aspră urmă, Celor ce-o clădesc… ÃŽÈ™i dezleagă taina Când se schimbă haina, Celor ce-o pățesc Recomandare Pe cerul infinit albastru, È›esut de-atâția nori, Nu e important doar să trăieÈ™ti, ci să înveÈ›i să mori; Comoara-n sufletul uitat, de nu o vei culege, De clipele pierdute-n van, nimic nu s-a alege! Acceptă doar privirea pură-n sufletul curat, Acesta-i de troiene grele È™i zbateri încercat, El È™tie să vadă pădurea, s-asculte un izvor, Rugându-se-n tăcere adâncă în clipele de dor. De-i lumea-ntreagă înÈ›esată de săraci È™i slăbănogi, Seara tu adast-o clipă pentru aproapele în rugi; Ia-È›i timp din existență cu ai tăi părinÈ›i să stai, Să schimbi cu ei o vorbă, ajutându-i cu ce ai! Iar dragoste de nu există-n gândurile-È›i seci, Te rog să iei aminte, ce distrugi pe unde treci! Iar lacrimi de n-au existat ca să alini dureri, Să-nveÈ›i ce e iubirea, vreodată să nu speri! Prietenia Prietenia e un lucru sfânt, Lumina stelei ce se naÈ™te Un spic din lan ce poartă-n gând Cântul speranÈ›ei ce renaÈ™te Prietenia e un spic de grâu Ce È›ine strâns mănunchiu-n lan, Izvorul apelor din râu Ce se revarsă-ntr-un ocean Prietenia este un lanÈ› de aur, Un legământ purtat în taină Creat cu meÈ™teÈ™ug de-un faur, ÃŽn preÈ›ioasa piatră faină Prietenia este focul veÈ™nic Ce arde viu ca-ntr-o poveste, E-ntăritorul nostru sfetnic Când viaÈ›a e È™i nu mai este Prietenia-i vântul lin Ce zboară-n lumi de paradis, Ba e un nor, ba cer senin, Raiul de pe pământ È™i-un vis… Prietenia este un câmp deschis Spre drumuri poate demult cernute, Vechiul ideal greu de atins Când sufletele ni-s pierdute Prietenia-i esenÈ›a ascunsă, Seva sorbită-n crengile de brad Ce-atinge drumu-i creanga-ntinsă, Sărutul ultim dat frunzelor ce cad Prietenia-i zi-n argintul nopÈ›ii, Surâs ameÈ›itor ce răscoleÈ™te, SămânÈ›a care nu-n colÈ›ii Și-n strălucire ni se oglindeÈ™te! Prietenia-i îndemn la năzuinÈ›e, Candela de jertfă din priviri, Focul tainic din vechile credinÈ›e ÃŽn drumul nostru spre nemărginiri. Sacrosanct Când aspre clipe te doboară CredinÈ›a creÈ™te-o-n imanență, Din sufletul ce stă să moară ÃŽndreaptă-te spre penitență! CiteÈ™te biblia cea sfântă, Ascultă vechile cazanii, Când È›i-e gândirea-n È›el cernită, CredinÈ›a aÈ™terne-o în pisanii. ÃŽn slava lumii niciodată Nu vei găsi tu mântuirea, El s-a născut în iesle odată, Cerându-ne doar izbăvirea ÃŽl vei găsi în inapetență, ÃŽn aspre clipe È™i mizere, Rugându-ne-n elocvență Te va-nsoÈ›i doar în tăcere. De-l cauÈ›i afla-vei numai hula, Urcând cu greu Calea pribeag, ÃŽn Geniul MorÈ›ii –l vei afla, Neajutorat È™i doar beteag. Și-n neînÈ›elesuri È™i mai mari, Ideile È›i se vor desprinde, Stingându-te printre amnari, Căci totul se cumpără È™i vinde Lumina strălucind puternic, Izvorând de-atâta soare, Rebegit È™i nestatornic Ar vrea timp din răsuflare Nimbul cristalin din zare, Rază-n întunecimi din cale, Plânge-n cremenea de brână Lin în lacrimi de izvoare Ochii vor cuprinde-n în iris Universuri cristaline, Panaceul lumii de vis ‘Clipe de rugăciune line. ‘-Apstroful elidează prezenÈ›a lui în Vreodată să nu speri Din umbra codrilor de brazi È™i zările senine, Din munÈ›i înalÈ›i ce oameni nasc cu sufletele pline, Din vântul ce adie –n È™oapte È™i păsări care zbor, Din vechile balade triste È™i cântece de dor, Din taine ale lumii È™i din mistere neghicite, Din raiul de poveÈ™ti È™i basme ce sunt încă rostite, Din tot ce-n lumea aceasta de Domnu-i zămislit, Din chipul È™i asemănarea Lui ce-n trupuri ni-i sădit, Din lacrimi de copil, din privirea-i, din glasul lui duios, Din tot ce-n lumea aceasta este bun È™i mai frumos, Din gândul alb de mai târziu, pe altarul cântului de Grall, Din tot ce e nepreÈ›uit, primiÈ›i în dar belÈ™ug È™i har! ÃŽn pragul nostrului declin, tranzitându-ne-n rumoare, PriviÈ›i-vă oglindă, chiar dacă adevărul doare: Umbră facem pământului È™i totu-i doar nimic, FuraÈ›i de-a lumii line valuri un pic-câte-un-pic… Ne-ntoarcem suflet câtre suflet, rugându-ne-n tăcere, Ce-n lume azi e prea frumos, mâine e doar părere, Iar dragoste de nu se află în gândurile-È›i seci, Te rog gândeÈ™te-te înainte, ce calci pe unde treci, Iar lacrimi de n-au existat ca să-È›i alini dureri Să-nveÈ›i cu adevărat iubirea vreodată să nu speri! Genetica iubirii In credință rubaind rubine, Șlefuind lentile cristaline, ÃŽntorc fiinÈ›a pe Golgotha sării, Lacrimă în raza iluminării, Cu gând conectat ‘valurile line Enigme umflă stigmate-n palme Râsu-plânsul biciuind în psalme, Urechi strivite-n dure asonanÈ›e, Ciocârtesc trupul pe balanÈ›e, Inima pulsând în ritmuri calme. Amintirea moartă sună-n asfinÈ›it, Adastă-n cimitirul înflorit, Norii adunaÈ›i judecă-n meninge, Mă aruncă sub armuri de sânge, Terapie albastră în sânge amorit. C-un ochi se uită în bolta divină, Prund tocmit din vină lângă vină, Celălalt stă-ntors ‘alb nepereche, Transplatat parcă din grădină veche, ÃŽn stamine È™i petale ce suspină Plânsu-i pe mlădiere de lumină, Cântat de un fluture regină, ÃŽn impulsuri de la sevă pân’ la rouă, Iubirea e rostită-n gamă nouă, Pe-un strop de armonie È™i verbină ÃŽn ceasurile nopÈ›ii îmi revin în minte, Hymericele desluÈ™iri aminte, De-aramă părul flăcărilor caste, Blând tremurândă-n vălurile vaste, Pe dorurile È™i înÈ›elesurile sfinte ÃŽn naÈ™tere cu moartea solidară, Salvat printr-o minune dară, ÃŽnălțându-se veÈ™nic spre infinit, Trecând prin ziduri vaste de granit, Ispita strecurându-se amară. Trăind apologia desluÈ™irii, Vibrez străfundurile simÈ›irii, Sunt apt pentru o nouă iterare, Dar n-as dori nici celor mai rele fiare… Ce nu È™tiu Genetica Iubirii. Destinul Din necunoscut, din ritmul undelor, Feeric izvorăsc miresmele nopÈ›ii, Picurând încet cântecul misterelor, Subsituind albastrul infinit sferelor, ‘Nectarul amar predefinit al sorÈ›ii. Flux nevăzut împrimând celulelor, Lumina sufletului È™i traseele albastre Pe arcele de întâlnire a stelelor, Scântei nocturne în abisul energiilor, Dor ancestral È™i drumuri către astre. ÃŽn vieÈ›ile aspre etern rătăcite, Prin lacrimi, noroi se reclădesc destine, Gânduri prin vibraÈ›ii se pierd nerostite, DorinÈ›e arzânde ne-atrag în ispite, Răzbătând fals spre zările senine. Coroana de spini ne învăluie trupul, OÈ›etul arde setea de patimi È™i vise, AlcătuiÈ›i din tot ce constituie lutul, Născuti din energia ce-a născut începutul, Istorii personale pierdute în abise. Scormonind adânc izvoare liniÈ™tite, Găsind curcubeul prin porÈ›ile deschise, Regăsindune-n sine în raze ivite, Demult uitaÈ›i cu gene ostenite, Tindem spre absolut în efemere vise. In memoriam Printre pagini imanente, gânduri albe în vitralii Au secat în veri aprinse precum apa unui râu, Nuferi albi din spuma vremii, povestiri din vechi cajalii, Renasc doar în amintire ca È™i spicele de grâu Visuri pure, infinite prin caneluri lucitoare De iubiri neîmplinite, ferecate-n reverie, Din adâncuri nesecate săgetau mereu spre soare Și spre alte universuri de nespusă bucurie Gândurile în pat de frunze È™i sub plapumă de ploaie, Transformate-n veci în humă, îngropate în pământ ÃŽn tentacule arzânde, se frământă, se despoaie, PaÈ™ii rătăcesc amarnic, printre adieri de vânt Printre forme neÈ™tiute pe un fond de eÈ™icher, Pier în detrimentul Lumii pe un piept golaÈ™ de munte, Unde codrii se înalță, alipindu-se de CER Firavi în prezenÈ›a formei printre fondurile crunte. Si-n amurgul Sinergetic, restrăluminat de fulger, Se destăinuie abisul de sub stropii grei de dor, Iar gându-n ispitire vru să fie mult mai sincer, Fuse răsplătit în lacrimi, iar iubirea în décor. AÈ™iÈ™derea ca È™i PHOENIX cu visurile printre gene, NeliniÈ™tea încă se poartă către ordini siderale… Se înalță-n plămădire È™i se stoarce din fântâne, ÃŽn sudoare È™i simÈ›ire spre nemărginiri astrale. Omul Itinerar galactic prin nemărginire, Mereu o umbră în bilanÈ›ul sorÈ›ii, AcelaÈ™i praf È™i aceeaÈ™i moÈ™tenire, O stea uitată în scânteierea nopÈ›ii. Plăpând din lumina lumilor scântei, Dispare lugubru veÈ™nic spre-a renaÈ™te, Furând din lumea aceasta doar crâmpei, Necercetate din infinitățile ei vaste. Deasupra-i insolit doar Geniul morÈ›ii, Și-aruncă unde asupră-ne mereu, Stăpânul timpului veghind în umbra sorÈ›ii, Mesager al sufletului în drum spre Dumnezeu. Ostracizarea Zâmbetul îngheÈ›at, Printre trosnetele focurilor rugurilor nevăzute, A luminilor È™i a umbrelor în derizoriu, Plânge cneaghina, Plânge libertatea, Soarta pătimașă, Ruptă ca un strugure copt, Ars pe un rug ca un eretic ÃŽn extazul durerii, I-a mai rămas spaÈ›iul-timpul gândirii, Infinitatea visării È™i, poate, Sufletul, Ce devine scut împotriva săgeÈ›ilor, Rătăcirii, duÈ™măniei, impilării, ÃŽmpotriva antielogiilor aduse viilor-morÈ›i Pe altarul pierzaniei oarbe! Fulgul argintiu Fulgul argintiu unduind căzu ca o lacrimă în palma prea larg deschisă, topindu-se în lumina sacră… Urma se pierdu È™i ea rapid, volatilizându-se într-un circuit de tot felul de cataclisme, inevitabile vieÈ›ii pe Pământ,în alt spaÈ›iu-timp, în alt Univers, Umbra , fantasmă milenară, contopită cu divinitatea, în lumea neprihănirii È™i iubirii fără margini, într-un timp îngheÈ›at È™i cenuÈ™iu , care topit nu va renaÈ™te clipele prevernale È™i odată cu ea È™i Cutia Pandorei, Penumbra în lacrima iubirii, curată È™i adâncă, chintesenÈ›a lucrurilor, purificată È™i iluminată, pregătită pentru marea întâlnire, etern revelatoare, va lumina chipul reînviat într-o lumină nouă, iar conÈ™tiinÈ›a intensificată la cote paroxistice vor contopi fiinÈ›a noastră cu Marea Lumina sau într-o suferință proprie curățeniei noastre lăuntrice… Reflexia introspectivă parfumului emanat rostului existenÈ›ial personalizat în mirodeniile itinerarului divin, valorizat È™i ars intens pe rugul frumuseÈ›ilor È™i bucuriilor Universului primordial, sincronizat la ritmurile ancestrale, trăind ipostasul simÈ›irii È™i cugetului responsabilizat la scara decalogului… Un fulger poate doar născut È™i pierdut pe o pleoapă de cer în neantul oceanului-anonim. PaÈ™ii Drumul rătăcit în codrii seculari, Purtând durerea vieÈ›ilor rănite, ÃŽmpărtășea visul unor temerari ÃŽn lumina frunÈ›ilor ivite… ÃŽn apele adunate de pe munte Ca-ntr-o oglindă sufletu-È™i vedea, Durerile voia să le înfrunte, ConÈ™tiinÈ›a neguroasă-È™i lumina Puterea sacră din apa vie Brăzdase trupu-n mii de bice, Crestând celula ca-ntr-o beÈ›ie, Luminând desiÈ™u-n mii de spice. ÃŽn rana despuiată, sângerândă, ÃŽÈ™i dezlega din ochii orbi privirea, Durere deveni o rană blândă, Irisu-n spaÈ›iu cât nemărginirea. Și focul sacru încetul l-a cuprins, Răsfirându-i trupul în miile de fire, Dezmembrându-i atomii trupului încins, Transformând esenÈ›a-n mii de spire… De tânăr dus prea-n grabă printre aÈ™trii, S-a zăpăcit visând spre alte zări, Fu absorbit de dorurile albastre, Sorbind din file turme de comori… Un secol ostenit de bătrâneÈ›e Cu praf depus pe cărÈ›ile lui sfinte PaÈ™i-i pierdu prin plaiuri È™i fâneÈ›e De nimeni nu-l mai È›inuse minte Astăzi paÈ™ii dacă-i întâlnim Hoinărim prin aspre ploi È™i ninsori, Ne caută, ne fură, fără să È™tim, Cu stigmatele-n palme adeseori… Imboldul Din nimicnicia lumii spre stindard etern Clipele se scurg, istorii se cern, Germeni bieÈ›i de glastră, suflet de poet Urlă-n nemărginire doar în desuet Imboldul vestală, prin haina cernită, Scurge-se-n tăcere astfel pricopsită, Dând târcoale noimei,frângând penitenÈ›a Luminează drumul, născând indolenÈ›a Prin psalmii de gânduri, dor de înălÈ›are Prinsă-n rădăcini, lanÈ›uri tari È™i fiare, Patima-n lăuntric dezgroapă adânc, Stratul laic sterp,viermii ce-l mănânc! Frânte-s în libertate, izvori cristaline, TorÈ›ele ce ard, fumegând alene, Stampa salvatoare a lumii întregi, Pasteluri divine ce-acoperă-n crugi Lumini se sting albe-n nocturnă Greieri trubaduri cad orbiÈ›i în turmă, SenescenÈ›ii albe, amplu retardate Ornicele vechi uitării lăsate Vernale Veracitatea-n aspre irizări, Câmpul infinit de interpretări…, Strălucind ‘globul bobului de rouă, Din cristal răsare gândirea cea nouă. Izvoare străbat nuduri de argint, Stelele dispar în van strălucind, Pulberea de stele dezgropă Misterul, Ard în depărtări disperând tot cerul Aripi de granit se-ntind infinit, ÃŽn noi căutări, peste zări de mit. Timpul călător pe-altar neîntinat Trece fără dor, trece neîncetat Valuri de speranță, drumuri spirale, Vise secate-n ceÈ›uri vernale. Neguri dense, drumuri de neliniÈ™ti Sufletul în dor peste câmp de miriÈ™ti. Aerul albastru cu gust de gheÈ›ar Tot delimitează viaÈ›a-mi într-un chenar Gândul ferecate în cercul etern, Fără libertate viaÈ›a-i un infern. Privesc Privesc la stele care ard, Uitate-s inimile frânte, ÃŽn infinitul ce din start E imperfect în legi răsfrânte. Privesc la visuri care mor Fără speranÈ›e, fără zile, ÃŽnfrânte-s gândurile-n dor, Crezând nebunii în mai bine Privesc durerile-n nocturnă, La focul blând de lumânare, La ura care ne inundă, Sufletele fără scăpare. Privesc la zidul ce desparte Lumina de-ntuneric Eclipse noi, vise deÈ™arte Ascunse de un câmp feeric. Privesc tristeÈ›ea-mi picurată Pe pleoapa nopÈ›ilor târzii, Cu inima împovărată, ÃŽnsângerată zi-de-zi… Privesc angoasa stimulată, Aflixiunea în aflux, Andurant în lumea alterată, Preschimbând mizeria-n lux Privesc privirea-mi ostenită, De-anacronismele morale, Agnostic în imaginea cernită, Ahtiat de acÈ›iunile brutale. Venin In înălÈ›imile alpestre, Se stinse o rază dintr-o stea Și printre urmele rupestre Rămase doar un fulg de nea… Și strălucind ca pe-o absidă, Cădea în jos în acribie, Iar stânca parcă mai avidă Prinsese-n urmă de robie. Iar vântul ce umbla pribeag, Ploile È™i mii de furtuni, Ce-a mai rămas scotea-n vileag, Pierzând-o astfel în genuni. ÃŽn praful alb plin de miÈ™care, ÃŽn lumina stelelor eterne, Scruta văzduhu-n uitare Prin misterioasele caverne. Până-ntr-o zi, fulguind încet, Pe foile de curs primar, Pe tema scrisă în caiet, Lăsase o clipă de amar. ÃŽn anii mici, în aii puri, Șoptea adânc în freamăt lin, Scenarii vechi È™i aventuri, Durerea lumii de venin. Sub chipul trist È™i-nlăcrimat, Sub trupul palid È™i înalt, Suav surâs s-a sfărâmat Sub briza de tărâm salvat. Capitolul III Poezie tip definiÈ›ie Poezia Poezia este balsamul de hrană È™i vise, ce încearcă să ne racordeze la spaÈ›iul-timpul providenÈ›ial, Poezia se află în izvorul de dor care nu seacă niciodată È™i aÈ™teaptă mereu călători însetaÈ›i de visare È™i racordare la lumea ancestrală, primordială, plină de beatitudine È™i pietate, Poezia e adierea divină care sărută pleoapele înecate în singurătate È™i tristeÈ›e, fără speranÈ›e È™i fără vise, Poezia se află în oceanul de emoÈ›ii reverberate în valuri, care mângâie neostenită falezele, limitele existenÈ›ei noastre tridimensionale, Poezia este cea care îmbracă natura în culori pastelate, reînviind-o din amorÈ›ire È™i integrând-o într-un areal adecvat spaÈ›iului divin, din care-È™i trage sorgintea, Poezia este liniÈ™tea aÈ™ternută peste sufletele îndurerate, cea care a deschis porÈ›ile necunoscutului È™i a lăsat iubirea È™i dragostea să înflorească veÈ™nicia cuvintelor, Poezia este gândul, imaginaÈ›ia transpusă în mici creaÈ›ii în drumul nostru spre absolut, deoarece Dumnezeul ne-a creat după chipul È™i asemănarea Sa, Poezia este „logos-ulâ€, cuvântul, căci “la început a fost cuvântul, cuvântul era Dumnezeu, cuvântul era de la Dumnezeuâ€, iar Dumnezeu a spus È™i S-a făcut! Poezia este Calos Gafia, este „poezisâ€, este frumuseÈ›ea minÈ›ii È™i a sufletului, aÈ™ternute-n pagini de eternitate-filocalia, Poezia este calea către lumină, drumul spre universul primordial, în care tot ceea ce fiinÈ›ează era desăvârÈ™it, Poezia este cuvântul neîntinat, care reverberează în frumuseÈ›i nebănuite È™i care clădeÈ™te personalități È™i caractere într-o frumuseÈ›e neasemuită simÈ›urilor umane, îmbrăcând-o într-o aură specială, din dorinÈ›a noastră eternă de contopire È™i de armonizare cu divinitatea, cu Absolutul, Poezia este calea către eternitate pe geodezica dintre întuneric spre lumină, dinspre minciună în adevăr, dinspre profan spre sacru, Poezia este zidirea cuvintelor într-o construcÈ›ie pertinentă, persuasivă, nepertractă, puternică È™i înălțătoare, o „pietaâ€, care se înalță-n lăuntricul nostru, distrugând ego-ul È™i spiritul nostru egoncentrist È™i plin de mândrie, făcându-ne mai buni È™i mai umili din teamă de divinitate, Poezia ar trebui să fie ca o rugăciune cu versurile pline de armonie, ce încearcă să ne ridice din mizeria È™i degradarea socială, purificându-ne gândurile È™i sentimentele, îndepărtându-ne de degenerarea morală È™i într-o strălucire inspirată de Duhul Sfânt să ne înalÈ›e gândurile, eliberându-ne de tot ceea ce este inuman È™i grotesc, de toate personalitățile virtuale, de ego-ul egoncentrist, îmbogățind lumina spiritului, purificând-o È™i menÈ›inând-o eternă… Poezia ar trebui să fie cuvântul È™i strigătul lui Dumnezeu, pe care nu dorim să-l auzim, înecaÈ›i în oceanul nimicniciei noastre È™i care doreÈ™te să pătrundă spre rădăcinile existenÈ›ei noastre, să-i vibreze corzile cele mai sensibile, pierdute în atitudini de animalitate. Ascensiunea Ascensiunea e în poezia sufletului ce tinde spre zaimful pur si absolut… Ascensiunea se află în vraja È™i misterul viselor clădite în lumea spiritului, în spaÈ›iu-timpul iubirii, căci numai cei care visează construiesc; Ascensiunea se află în polemica critică cu instituÈ›ia, cu toÈ›i cei care o alcătuiesc, trezindu-i la viaÈ›a vie È™i constructivă, în folosul societății, să nu-i laÈ™i pradă demagogiei È™i democrahoÈ›iei, care au alcătuit adevăraÈ›ii brontozauri, plini de ferocitate È™i animalitate persuasivă È™i social pandemică; Ascensiunea se află în eliberarea de tot ceea ce este imoral È™i grotesc ca o condiÈ›ie sine-qua –non a evoluÈ›iei spirituale într-un mediu propice dezvoltării armonioase, în conformitate cu voinÈ›a lui Dumnezeu, exprimarea lui Avram: „IeÈ™i din È›ara ta, din rudenia ta È™i din casa tatălui tău È™i vino în È›ara pe care È›i-o voi arăta. Te voi face un neam mare È™i te voi binecuvânta;îți voi face un nume mare È™i vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe toÈ›i cei ce te vor binecuvânta È™i voi blestema pe cei ce te vor blestema;È™i toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine†Ascensiunea se află în suferinÈ›a împlinirii vieÈ›ii noastre întru Iisus Hristos, în plinătatea ei, indiferent de consecinÈ›e: „…Ferice de voi când din cauza Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni È™i vor spune tot felul de lucruri rele È™i neadevărate împotriva voastră!…†Ascensiunea se află în consecvenÈ›a prin care planificăm È™i ducem cu exactitate până la capăt toate lucrurile într-o disciplină corespunzătoare: „Cine iubeÈ™te disciplina, iubeÈ™te cunoaÈ™terea…†Ascensiunea se găseÈ™te în respectarea legilor divine, într-o armonie È™i contopire perfectă: „Cei ce părăsesc legea laudă pe cel rău, dar cei ce păzesc legea se mânie pe el.†Ascensiunea e în frica de Dumnezeu, de omniprezenÈ›a, omniscienÈ›a È™i atotputernicia Lui, fără margini; „Frica de Domnul este un izvor de viață, ea ne fereÈ™te de cursele morÈ›ii†Ascensiunea e cuvântul sacru, insuflat de Duhul Sfânt, hrana spirituală mai presus de fire, ce ar trebui să fie sădit cu rod în sufletele oamenilor: “…dacă vei primi cuvintele Mele…dacă vei lua aminte la înÈ›elepciune È™i dacă vei pleca inima la pricepere… dacă o vei căuta ca argintul È™i vei umbla după ea ca o comoară ascunsă atunci vei înÈ›elege frica de Domnul È™i vei găsi cunoÈ™tinÈ›a lui Dumnezeu.†Ascensiunea este disciplinarea voinÈ›ei, cugetului È™i simÈ›irii într-o armonie perfectă elevată prin finalitățile prevalente, iar viaÈ›a un potpuriu absolut È™i sacru itinerariului ce coordonează viaÈ›a: “Începutul înÈ›elepciunii este frica de Domnul È™i cunoÈ™tinÈ›a sfinÈ›ilor este priceperea†Ascensiunea este chiar sacrificiul suprem în numele lui Dumnezeu, după modelul divin: „Și Dumnezeu a dăruit pe unicul Său Fiu ca oricine crede în El, să nu piară, ci să moÈ™tenească viaÈ›a veÈ™nică!†Indemn Să fii izvorul de ape reci È™i cristaline ce se revarsă în oaza deÈ™ertului vieÈ›ii, plină de nonsens È™i încrengături de instincte È™i de animalitate! Să fii porumbelul păcii ce se revarsă peste sufletele lipsite de speranță È™i golite de sensul propriu existenÈ›ial între inimile învrăjbite! Să fii un panaceu universal ce reverberează paroxistic peste limitele admisibile cu cele mai alese cuvinte de prietenie! Să fii o sursă fără fund cu daruri ale celor mai nobile sentimente È™i gânduri, sincere È™i pline de candoare imaculată a sincerității, care să se strecoare persuasiv È™i pertinent, vibrând cele mai necunoscute corzi ale sensibilității divine din lăuntricul conÈ™tiinÈ›ei, erupând ca un vulcan nestins! Să fii o lacrimă pentru durerea celor din jur, dăruindu-te până la ultima moleculă pentru salvarea lor È™i să fi un zâmbet de fericire, chiar È™i pentru cele mai mici clipe de bucurie a celor mai lipsite fiinÈ›e din ierarhia socială! Să fii ca un rug nestins È™i să arzi ca o flacără veÈ™nică pentru apărarea celui mai mare dar pe care L-a făcut Divinitatea, investind energie din energia Sa infinită – ViaÈ›a! Să fii umplut încăperile neÈ™tiute È™i cele mai ascunse ale inimii tale cu Duhul Sfânt, care să reverse nesfârÈ™it È™i să te încarce cu har È™i binecuvântările frumuseÈ›ilor celor mai de preÈ› ale spiritului, transfigurându-È›i existenÈ›a într-un model divin demn de urmat È™i de alÈ›ii! Să fii încărcat cu frumuseÈ›ile Lui, iar Duhul Sfânt să fie prezent în conÈ™tiinÈ›a Ta, făcându-ne asemenea unui pom înflorit, înfrunzit È™i apoi plin de roade spirituale! CredinÈ›a CredinÈ›a reprezintă părtășia consacrată, reverberată prin flacăra luminii intense nestinse, arzând pentru Providență È™i a trăirilor ce purifică inima, în cântecul universului primordial ce beatifică, sincronizând ritmurile cugetului cu cele ale simÈ›irii; CredinÈ›a este ofranda adusă graÈ›iei divine pentru investiÈ›ia energetică incomensurabilă prevalată în scânteiele semănate după chipul si asemănarea Sa în fiecare din noi, pentru sacrificiul suprem, dăruind unicul Său Fiu salvării noastre; CredinÈ›a este puterea înnoitoare a lăuntricului nostru, părtășia cu natura dumnezeiască, decodificând neînÈ›elesurile naturii noastre etern taciturne ce-aÈ™teaptă cercetată, modelată È™i restaurată într-o frumuseÈ›e plină de candoare È™i sensibilitate, readusă pe piedestalul supremaÈ›iei naturii omului prin investiÈ›ia ProvidenÈ›ei în noi din propria-I Lumină, descoperindu-ne într-o natură mai presus de imaginea unei flori, de culorile zorilor, decât silueta munÈ›ilor È™i decât a tuturor frumuseÈ›ilor ce pot fi surprinse prin remake-ul nostru existenÈ›ial; CredinÈ›a reprezintă transfigurarea trupului material ars pe rug în suprema transcendere È™i suprema iubire față de Creator, absorbind dorul ancestral de unificare cu Marea Lumină, în muzica Universului È™i într-o slavă desăvârÈ™ită, într-o liniÈ™te sincronizată la ritmurile ancestrale pline de armonie È™i beatitudine; CredinÈ›a este revitalizarea tuturor receptorilor senzoriali È™i extrasenzoriali într-o sănătate purificatoare È™i acuitate exacerbată de dorinÈ›a de reverberare a frumuseÈ›ii naturii noastre divine, modelând È™i descoperind nenumăratele daruri ale iubirii Agapae; CredinÈ›a este restaurarea sufletului, în spaÈ›iul – timpul providenÈ›ial, elevarea naturii divine a sufletului, mântuirea motivată de prezenÈ›a prin ÃŽnsuÈ™i fiul Său în lume, pentru acestea fiind create frumuseÈ›ile acestei lumi È™i ÃŽmpărăția VieÈ›ii VeÈ™nice, “pe care ochiul nu le-a văzut, nu le-a auzit È™i l-a inima omului încă nu s-a suitâ€. Miracolul iubirii rodie Te-am căutat dincolo de timpul îngheÈ›at, în căldura sufletului, lăsând să înflorească iubirea, prietenia, comunicarea, Te-am căutat în firele de iarbă È™i-n evantaiul petalelor aureolat în roua devenirii sale sublime, Te-am căutat în irisul sidefiu, fulgerat de razele clarvăzătoare, unduind concentric, în unde sferice precum unda cristalină în susur de izvoare cu inima pulsând în ritmul ancestral al UNIVERSULUI. Te-am căutat printre stele, lăsând să strecoare-n raze de lumină să ne lumineze cărarea vieÈ›ii, ieÈ™ind din singurătate È™i rutină, Te-am căutat în atitudini nobile, în exerciÈ›ii de bunătate È™i înÈ›elegere, Te-am căutat în lacrimi de iubire cristalină È™i sinceră, curată È™i adâncă, presărate în sclipiri de argint ale ochilor puri È™i inocenÈ›i, Te-am căutat pe țărmul singurătății, paÈ™ii sufletului alunecând pe marea însingurării absorbind seva neostoită a căutării continue a păcii È™i armoniei pline de beatitudine, Te-am căutat în vântul ce adie lin în miresmele primăverii È™i-n freamătul ascuns în sevele vieÈ›ii, Te-am căutat în clipe de tristeÈ›e iremediabilă izvorâte din otrava păcatului primordial, strecurată-n genele È™i cromozomii-n spirale, Te-am căutat în durerile ce picură sufletu-n stropi mărunÈ›i de otravă, strivind sub tălpile ignoranÈ›ei esenÈ›a rostului existenÈ›ial, Te-am căutat în rugăciunea unui vers desprins de pe buzele pure È™i inocente a unui înger al luminii izvorâte din Marea Catedrală a IUBIRII , Te-am căutat în credință È™i-n oceanul de emoÈ›ii ce mângâie tălpile obosite-n baile neuronale ale cercetării, Te-am căutat în răsăritul È™i apusul de soare care îmbrățiÈ™ează fiecare nou început si fiecare sfârÈ™it, zăbovit mult pe pleoape de cer, ascultând tânguirea clipelor de dor È™i sentimentele inimii mele Te-am căutat în pădurile de vise verzi, în nopÈ›ile de lună pline printre paÈ™ii pierduÈ›i în uitare, Te-am căutat în foÈ™net de frunze-n păduri de argint, străluminând din adâncuri în codrii cu lacuri tremurânde pururii Crăiese Rodie, Te-am căutat…și încă te mai caut…și sunt al Tău pentru eternitate. Marea Angoasa umbrei oscilante, Briza inimii pulsatorii, ViaÈ›a agitată a păsărilor, a gândurilor, a ideilor, Babilonul etern, Câmpia albastră a întinderilor de apă, Cântecul de durere nesfârÈ™ită a singurătății, Strop de cânt înecat, Infinitatea lumii fluide Valul de mânie È™i durere ancestrală, din cauza lipsei parității, Aripa mantiei energetice inefabile, Microcosmosul unei lumi necunoscute, dezvăluind puterea creaÈ›iei divine È™i diversitatea în unitate È™i unitatea în diversitate, Stigmatul sângelui Domnului pierdut pentru creaÈ›ia imperfectă Imaginea înnobilată a creaÈ›iei lui Dumnezeu, SpaÈ›iul fluid dominant È™i prolific vieÈ›ii, Inimaginabila bogăție în forme È™i culori a creaÈ›iei divine, Iubirea care-È™i mângâie în mod sublim malurile, zdrobindu-È™i dorinÈ›ele, ispitele, gândurile ce-È™i cheamă un răspuns la o întrebare eternă: – Paritatea(?!) Singurătate Taina căutării de sine, Romantism întârziat Căutarea veÈ™nică a altuia sau alteia, Nevoia de încă unul, DorinÈ›a ancestrală:unul în trei… Ascensiunea spre adâncul lăuntricului, Privirea spre orizontul fără de sfârÈ™it, TristeÈ›ea metafizică, Durerea lăuntrică, Sonda introspectivă veÈ™nic iscoditoare È™i neliniÈ™tită a nebănuitelor bogății din Edenul Nostru, Epigon racordat la timpul său, Tangoul morÈ›ii, Gloria de cenușă, Strop de cânt înecat, Voalul arcului de lumină a unui timp apus, InadvertenÈ›a timpului său cu contemporaneitatea, Vas nesfârÈ™it de iubire È™i lumină, Praful alb neatins de pe caldarâm, Talerul suferinÈ›ei, Ochiul veÈ™nic ud de plâns, Bibeloul uitat din vitrină, Timpul întors în coajă, Copacul ce-È™i mănâncă frunza din mână, Somnul ca vinul din scoici, Stânca ce renaÈ™te din vijelii înflorind, Gardul renăscând din durerea înghețândă, „Coloana fără de sfârÈ™it a lui BrâncuÈ™i†Timpul ce zboară ca o†Pasăre măiastrăâ€, „ Masa tăceriiâ€, iar soarta un copil pus în genunchi de o mamă vitregă, Năframa neagră din trena iubirii, Râul care se revarsă în mare, fără s-o umple niciodată, Surâsul imortalizat al Giocondei, Dialogul generalizat:cu oamenii din lumea tridimensională, cu tine însuÈ›i È™i cu lumea de dincolo, Pasărea Phonix renăscând din cenușă, Gândul albit înainte de vreme ce se pierde printre stele, în imensitatea cerească, Marea ce spumegă în toiul nopÈ›ii, ce aleargă spre faleze, căutându-È™i paritatea, aruncând valuri peste malurile posomorâte, Perdeaua de ceață ce învăluie, fără un orizont de fericire, fără un reazem în demersurile oamenilor… iar ViaÈ›a-i o barcă la mal părăsită de vâsle. Efemeritate Soaptele absorbite de zarva marilor oraÈ™e, reflectate de zidurile indestructibile, colorate de ambianÈ›a pitoresc locală, se pierd în firicele de nisip. Uitate într-o adiere de vânt, la început blândă È™i neclară, amplificate în reflexii multicolore, păstrând undele de frecvență iniÈ›ială, îngheÈ›ate în veÈ™nica iarnă a timpului, ascunse de eternitate de imaginea feerică a fulgilor de nea, ce se întind ca o pătură albă imaculat pură peste imaginea È™tearsă a naturii fiinÈ›ei omului È™i a trăsăturilor conjuncturale a lumii UNIVERSULUI. Dar, o biată rază de lumină, nevinovată, răscolind adâncurile îngheÈ›ate ale trecerilor erelor, lichefiază mai întâi o moleculă de apă,apoi încă una È™i încă una… ÃŽncet-încet, va scoate din adâncuri un firicel de apă, unduindu-se printre alte molecule de apă, dând naÈ™tere unui izvor, care în limpezimea sa de cristal È™i în susurul blând È™i melancolic se va cerne cântecul trist a unui apus de miresme È™i parfumuri specifice sevei unei ere sociale, izbucnind ca un È™uvoi aprig răsturnând panaceul imagistic fals, deturnând sensul existenÈ›ial direcÈ›ionat greÈ™it, evaporându-se, condensându-se, asigurând întreg circuitul apei din natură, tranzitând fazic în precipitaÈ›ii, declanșând o furtună, dezvoltată în torent cu vârtejuri, fulgere, reverberând într-un trăsnet de proporÈ›ii. Legea compensaÈ›iei Gândurile, vibraÈ›ii energetice, înregistrate în tot È™i în toate, născute din durere, sublimate în cristale de gheață, răsfrâng în cromatica luminii albe, în nuanÈ›e de culori ale luminii È™i tonalități organice, zidurile tenebroase ale neliniÈ™tilor, transfigurate în stalactite, stalagmite È™i perdele. Prin tranziÈ›ii de fază, opunându-se în aceleaÈ™i curent năvalnic È™i nefolositor "în spirit de masă", în efortul elegant È™i aparent intelectual de distrugere a unei entități energetico-informaÈ›ionale, nevinovate practic, desublimându-se în mireasma dulce a florilor de gheață, asigurând perpetuul circuit al "eterului†în UNIVERS, care nu se pierde, nu se câștigă, ci se transformă, existând pe undeva, având grijă ca legile fizicii să respecte în definitiv, CONȘTIINÞA, VOINÞA ȘI DREPTATEA DIVINÃ! Itinerar Infrastructura gradual, indezirabil È™i amorf, continuă să degenereze interrelaÈ›iile specifice biostructurii materei, întortochiind căile È™i blocând traseele energetice prin "ignoraÈ›io-elenchi". Rostul existenÈ›ial este de a reclădi TEMA iniÈ›ială, în excedentul de virtualități vehemente ce se succed ca o oparentă realitate, în firescul demers al voinÈ›ei necunoscute, conÈ™ient -salvatoare È™i unica formă energetico-informaÈ›ională nepieritoare- "Eu sunt alfa È™i omega, începutul È™i sfârÈ™itul". DscătuÈ™area inerentă a entropiei, în voluptoasele-i manifestări zdrobitoare, pierd în tăcere È™i trec în uitare INEFABILUL, INAVUABILUL… ÃŽn misterul naturii, condiÈ›ia "sine-qua-non" al existenÈ›ei, neÈ™tiinÈ›a, necunoaÈ™terea Marelui SECRET, amuÈ›iÈ›i de spectaculoasele fenomene ce se perindă, scânteiele divine găsesc libertatea de a reclădi singuri È™i neajutoraÈ›i, în proporÈ›ie majoră , debusolaÈ›i, câștigând prin sacrficii, prin durere arealul metafizic pierdut prin "istorii" inimaginabile, asemenea unor funcÈ›ii autodegeneratoare care alcătuiesc întregul, iar fiecare reflectă din componentele sale, imaginile din cioburile de oglinzi(sufletele), ce păstrează undele IMAGINII MARI È™i obiective, dar latente din oglinda ce reflectă conÈ™tiinÈ›a, voinÈ›a È™i în final decizia divină, asemenea unor unde surprinse pe un ochi de apă cristalină nudă a materiei, dezbrăcată de cămășile infinite. Superficialitate Tot ceea ce ne înconjoară pare să se fi născut din haos È™i să fie manifestarea dezordinii È™i a entropiei maxime. Un om se naÈ™te, altul moare, o plantă se dezvoltă pe o stâncă, alta pe un teren arid, alta moare în deÈ™ert o pasăre zboară spre răsărit, o alta spre apus, o maÈ™ină vine , alta pleacă, unii nori acoperă cerul, alÈ›ii se risipesc în mod dezordonat. Privind în adâncul evoluÈ›iei unui fir de iarbă, procesele care stau la baza dezvoltării lui, descoperi legile divine ale UNIVERSULUI. Privind cerul descoperi legile care stau la baza funcÈ›ionării stelelor, a miÈ™cării planetelor, a evoluÈ›iei È™i dezvoltării omului, care toate la un loc sunt coordonate de Divinitate prin DUHUL SFÂNT. Pentru a observa acest lucru, trebuie să te scufunzi în adâncul materiei, să te laÈ™i îmbătat de valurile care te cuprind È™i astfel dus spre neasemuitele frumuseÈ›i pe care le-a zămislit D-zeu, să înÈ›elegi… Dar ce este mai uÈ™or, să alegi profanul sau sacrul? ÃŽntre profan È™i absolut,profanul este cel care te atrage, fiindcă doar el se vede. ÃŽn profan se ascunde ABSOLUTUL È™i întotdeauna există ceva dincolo de ceea ce se vede, iar iubirea te face să vezi cu adevărat. Fără IUBIRE te pierzi în efemer, uitând de CER È™i darurile sale… Cum să descoperim EDENUL din noi, dacă nu reuÈ™im încă să vedem? Cum putem admira adevărata dimensiune a creaÈ›iei lui D-zeu – OMUL, dacă noi suntem ancoraÈ›i în tot ceea ce este efemer È™i superficial, dar care ne satisface dorinÈ›ele…și acestea îmbătate de superficialitate. Pigmalion È™i… Precum Pigmalion pe vremea lui Pericle, sculptorul grec condamnat să-È™i stoarcă sevele gândirii în sudori È™i lacrimi, eliberând esenÈ›a ce trancede arealul limitelor noastre; Creând scenariul unor sculpturi, cioplite-n post È™i rugăciune, asemenea lui Michelangelo în Capela Sixtină care, prin perfecÈ›iunea lor, a vrut să prindă viață; Pe arcul unei anateme, plecând cu gândul vrăjit de fericire, c-a transmis viata-n nume mai departe; Plecat trist, cu doruri multe, în durerea unui munte ce doreÈ™te, scăldat veÈ™nic în razele triumfătoare a iubirii È™i dragostei, neînvins nici după moarte, nici în moartea de după moarte… Adunând florile de cristal, scoase din adâncuri, prin trudă È™i sacrificiu pentru viaÈ›a firicelelor de existență în devenire; precum natura în perfecÈ›iunea ei modelează frumuseÈ›i neexprimate în cuvinte, tot aÈ™a viaÈ›a trebuie mângâiată în undele nerostite ale trudei noastre… Demonstrând că lucrurile realizate cu chibzuință È™i pricepere desăvârÈ™ită, în care pui mult suflet prind viață, rămânând eterne! Capitolul IV DefiniÈ›ii CreaÈ›ia Eliberare È™i depășire, trăire a forÈ›ei; SoluÈ›ie, ieÈ™ire, victorie; ÃŽnfrângerea în sine a tot ceea ce este personal, egoist, personal-vanitos tentaÈ›iei de raportare la alÈ›ii; Calea sacrificiului, a suferinÈ›ei, dar È™i a transformării, eliberarea de orice sentiment de deprimare; NesfârÈ™itul ajutor imanent din sine; Arhetipul etern-creat în acel "illore-tempore", odată pentru totdeauna; Proces organic È™i ritual, născut din sacrificiul suprem-ViaÈ›a; Autorevelarea Dumnezeirii; Taină a spiritului, ca etapă în veÈ™nica cale spre împlinire È™i spre absolut; Secretul nesecret, adică revelarea plenară în om a lui D-zeu; Omul, taină ezoterică a creaÈ›iei divine, realizat după chipul È™i asemănarea Sa ca pe o ființă dotată cu forță creatoare, regele creaÈ›iei pe Pământ; RevelaÈ›ia în CreaÈ›ia preexistenÈ›ială È™i definită; Libertatea temerară a imaginaÈ›iei; Lupta cu răul în continuarea evoluÈ›iei operei creaÈ›iei; Demnitatea divină; RecunoaÈ™terea în creaÈ›ie a necesității desprinderii de vechile È™i tainicile maluri, către lumi noi È™i nedescoperite; Omul absolut, revelaÈ›ia actului creator, a actului final; Pregătirea unui nou Pământ È™i a unui nou cer; Zguduirea fiinÈ›ei umane, pătrunderea sa într-o altă lume; Religie, forță echivalentă cu ispășirea; Generozitatea, Iubirea È™i revărsarea indefinită a energiei divine peste toate cele ce sunt È™i vor fi ca o binecuvântare; Natura devenită conÈ™tientă de propria sa esență, de esenÈ›a sa divină; Dezvoltarea creatoare în D-zeu, ieÈ™irea lui din singurătate, chemarea iubirii divine; Dinamica miÈ™cării în interiorul lumii divine; Marile realizări pe traiectoria evoluÈ›iei tehnico-È™tiinÈ›ifice, în interiorul unei lumi create; Act original al substanÈ›elor personale ale lumii; Personalitatea substanță originală, dotată cu forță amplificării frumuseÈ›ilor în lume; Transformarea imposibilului în posibil, a invizibilului în vizibil; Aplicarea armoniei în lume, crearea unei valori; Omul-un Univers, cea mai plăpândă scânteie divină, dar care prin voinÈ›a poate amplifica flacăra credinÈ›ei prin creaÈ›ie; Răspunsul cel mai concludent; Taine divine: D-zeu, are nevoie de creaÈ›ie, iar creaÈ›ia are nevoie de D-zeu predefinitivând ARMONIA în UNIVERS. ImaginaÈ›ia Restructurare unor imagini È™i idei acumulate în experienÈ›e cognitive, având ca efect un produs nou; Prelucrarea, transformare a datelor experienÈ›ei în vederea reflectării necunoscutului, viitorului, posibilului sau dezirabilului prin proiecte sau proiecte imaginative; Proces de anticipare prin raportare la experienÈ›a cognitivă sau experienÈ›a socială; Prefigurare mintală a unei realități posibile, din năzuinÈ›a omului de a cuceri existenÈ›a infinită; Interpretarea cunoaÈ™terii; Lumea intern reglatoare; Simulacru de cunoaÈ™tere; Eliberare eficientă a individului de limitele cunoaÈ™terii prezentului, nu prin distanță absolută, prin intuiÈ›ia de prefigurare a unor realități posibile; DorinÈ›a ancestrală a spiritului de a se descătuÈ™a de capcanele indefinite ale materiei, dorinÈ›a de Libertate a spiritului, cea mai nobilă calitate dăruită Spiritului, creat după chipul È™i asemănarea Sa; dorinÈ›a de înlăturare a psihicului È™i a proceselor de autoorganizare care au loc în creier, a conÈ™tiinÈ›ei de lume, de realitate materială, de realitate limitată de graniÈ›ele dintre Posibil È™i Imposibil; Activitate creatoare spre nivelul de aspiraÈ›ie propus; ÃŽnsuÈ™ire particulară a personalității umane, verigă într-o structură internă complexă, aflată în interacÈ›iune cu toate procesele de cunoaÈ™tere È™i afective; Fuziunea dintre Spirit È™i sentimente; Pasul trecerea spre forme È™i esenÈ›e nereflectate de cunoaÈ™terea prezentă, forme È™i esenÈ›e prezumate care-È™i aÈ™teaptă confirmarea practicii pentru a deveni adevăruri relevante; Reflectarea viitorului; Elaborarea de imagini È™i idei originale în raport cu experienÈ›a cognitivă a umanității; InteracÈ›iunea din perspectiva spaÈ›ială È™i cea temporală; RelaÈ›ia dintre reflectarea anticipativă È™i restructurarea creatoare; Prefigurarea cognitivă originală; Raport direct între cunoaÈ™tere È™i acÈ›iune în contextul căutării lăuntricului ca expresie a unei funcÈ›ii simpatetice, din dorinÈ›a de a ieÈ™i din comportarea stereotipă, încercare de repersonalizare în planul cunoaÈ™terii; Aspectul inteligenÈ›ei legat de înÈ›elegere; ProducÈ›ie parazitară care ar putea să dispară fără pierdere reală pentru cunoaÈ™tere ca o detentă a spiritului ce se abandonează în fantezia sa; Sursă de îmbogățire a gândirii; Act de gândire È™i veritabilă spontaneitate creatoare; PotenÈ›ialitate reflectorie; Poarta cunoaÈ™terii; ÃŽnsuÈ™ire specific umană, prin care individul se adaptează la condiÈ›iile posibile; Atribut fundamental al speciei umane de ameliorare a condiÈ›iilor umane(Louis Armand); FuncÈ›ie substitutivă È™i empatică; PotenÈ›ial energetic capabil să modifice în mod constructiv sau distructiv (continente, teritorii) geografia lumii, nivelul civilizaÈ›ie È™i cultură istorii social-politici în definitiv, structura Omului, Activitatea creativă, inedit revelatoare; CondiÈ›ia sin-qua-non a creaÈ›iei; IntenÈ›ionalitate È™i responsabilitate socială; InspiraÈ›ie revelatoare; AspiraÈ›ia oamenilor de a-È™i cunoaÈ™te posibilitățile È™i limitele proprii de manifestare a personalității creatoare, dezvoltată È™i evoluată mereu, generaÈ›ie după generaÈ›ie prin educare; Dovada cea mai elocventă a existenÈ›ei dumnezeirii în Om, căci Spiritul Omului este creat după chipul È™i asemănarea Sa, chiar dacă suntem limitaÈ›i în gândire È™i din punct de vedere fizic, imaginaÈ›ia reprezintă calea spre SubconÈ™tient, dincolo de limitele umane, putând deveni ZEI, chiar È™i pentru o clipă, într-un spaÈ›iu idealizat al gândirii È™i VoinÈ›ei. Gândul Act creator de eliberare È™i autodepășire; Trăire a forÈ›ei È™i voinÈ›ei; Geodezica spre cuvânt È™i spre formă; Calea sacrificiului, a suferinÈ›ei, a transformării; Pierdere a microcosmosului; ÃŽnrobire față de necesitate; Reflexia vanitoasă È™i exacerbarea maladivă a ego-ului; Vanitate metafizică mascată; Ezitare reflexivă; Singularizarea egoistă, născută din teamă È™i frica de împilare; Ajutorul imanent ,â€aliatulâ€(Castaneda nedeslipit al fiecăruia); ÃŽngerul păzitor; Sacrul ce creează în mod real în lumea visului divinitatea, creând arhetipul, adică în acel „ilore temporeâ€, odată pentru totdeauna; Capacitatea de a reflecta creaÈ›ia, cosmogonia; Proces organic È™i ritual, căci numai ce este viu poate face un lucru viu; Ideile:viaÈ›a È™i ritualul; Imagini efemere temporare, care pier odată cu noi, căci lucrurile care iau ființă durează în măsura în care devin corpuri organice; Procesul universal de autorevelare a Dumnezeirii ce se produce în interiorul Dumnezeirii, Dumnezeul fiind imanent omului È™i lumii; ExperienÈ›a mistică; Iubirea omului ce constă într-un secret nesecret, adică revelarea plenară a lui Dumnezeu în om; ConÈ™tientizarea plenară a lui Hristos Dumnezeu în Om ca persoană divină; Simbol a tot ceea ce se petrece în adâncul spiritului, în Om; Mijloc de cunoaÈ™tere È™i de descifrare a tainei existenÈ›ei: CunoaÈ™te-te prin gând È™i vei cunoaÈ™te tot Universul! Oceanul ce spumegă în toiul nopÈ›ii È™i mânioasă își aruncă valurile pe malurile posomorâte; CeaÈ›a ce învăluie, iar roua rece le spală ochii; Puful ce se perindă haihui pe aripile păsărilor care vâslesc spre cuiburile ce le aÈ™teaptă ca niÈ™te oaspeÈ›i deosebit de dragi; Undele neauzite ce răsună în dimineÈ›ile albite ca niÈ™te cântece È™i se pierd printre stele, în imensitatea cerească; Dialogul generalizat cu personalitățile virtuale din noi; Stranie ființă, dedublată È™i echivocă, având chip regesc È™i chip de lut, ființă liberă È™i ființă încătuÈ™ată, puternică È™i slabă, reunind într-o existență unică, de fiecare dată, măreÈ›ia È™i nimicnicia, ceea ce este veÈ™nic È™i ceea ce este pieritor; Natura umană devenită conÈ™tientă de propria esență, de existenÈ›a sa de sine stătătoare liberă; Expresia cea mai elocventă È™i autorevelată a ÃŽmpărăției lui Dumnezeu È™i a naturii Sale – Libertatea, căci chiar dacă apar limitări sau restricÈ›ionări ale gradelor de libertate, se poate gândi È™i visa! Capitolul V Versuri în haiku Haiku în floare… Structura de 5-7-5 picioare metrice(silabe) în terÈ›ină se È›ese pe un element-motiv al naturii, versul al treilea fiind o concluzie a ideii din primele două versuri prin linia de pauză, mai degrabă o sintagmă metaforică, eliptică de predicate, de altfel, un haiku în verbe. ÃŽntotdeauna, firul descriptiv leagă cele trei versuri. PunctuaÈ›ia poate fi suprimată. ÃŽn limba japoneză lipseÈ™te È™i punctuaÈ›ia, iar versurile nu rimează! Inchisoare De paing toarsă ÃŽn iriÈ™i prinsă plasă- Prin iarbă cosaÈ™i Jertfă ÃŽn puritate, Arzând pe ruguri- Virginitatea Valul mării Unde de argint, Alergând furioase- Spre paritate Itinerar ÃŽn rugăciune, Luminând calea aspră- Nemărginirea Repere Bornele albe, Luminează opacul, Indicând calea Psalm Dumnezeule Nu mă lăsa ispitei- Pradă uÈ™oară Copilăria Trăirile dulci ÃŽn spaÈ›iul euclidian Paroxistice Mama Izvoare pline, Curg cu nectar È™i polen, Neîncetat Curcubeul FrumseÈ›ea lumi Panaceu imagistic Binevenită… Ploaia Lacrima din cer Plânge nimicnicia Purificând-o! Melancolie Miresme târzii Coarde vibrante, rupând Amintirile Pastel Misterul apei ÃŽn susuru-i argintat- Ceremonial Prigonire Urmele de paÈ™i ÃŽnconjurând visurile Vernal gândirii Evadare PaÈ™ii ce se pierd, UitaÈ›i prin visurile, Renasc din gânduri Instantaneu Lumina arzând Capătul tunelului- Cândva aprinsă Narcisism Gândul admirând ÃŽn oglinzi de izvoare Unduindu-se Instinct Liedul tristeÈ›ii, Ce renaÈ™te-n suflet Mesajul sorÈ›ii Pierdere Cad dezorientaÈ›i Iremediabili- Și neîncetat Păcate Picurând stropi ÃŽn pete înnegrite- Pe conÈ™tiință Stampă Ochi de cristal ÃŽn limpeziri de rouă ÃŽn puritate Har Adiere-n duh ÃŽn aură de înger, Focul iubirii BelÈ™ug Cu rodul muncii Poleind drumuri aspre ÃŽn filigrame Capitolul VI Cugetări Rostul frumuseÈ›ii este să zămislească bucurie. Urăște gloata, căci nu încape îndoială că gloata ticăloasă nu poate avea nici o trăsătură ca s-o recomande sufletului tău prin excelență îndrăgostit de frumos. A călca ADEVÃRUL în picioare constituie o fărădelege mult mai mare, decât neacceptarea lui. Impostorul se hrăneÈ™te doar cu iluzii. Visătorii își aduc în cârcă setea ca s-o înece în apa fântânii. Inima îndrăgostitului pur este prorocul, care va prevesti mai repede tainele APOCALIPSEI. Inima îndrăgostiÈ›ilor infideli È™i impuri vor prevesti CÃDEREA IERUSALIMULUI mai iute decât venirea lui MESIA a doua oară. CunoaÈ™tere înseamnă existență CreaÈ›ia umană poate să amplifice armonia în lume, poate conduce la făurirea unei valori, însă nu poate deveni CREATORUL propriei sale fiinÈ›e. Omul este chemat să îmbogățească viaÈ›a divină prin creaÈ›iile sale, dar acestea să nu fie antinomice preceptelor divine. Extazul creator luminat, curățit îndeplineÈ™te destinaÈ›ia omului. CreaÈ›ia lumii înseamnă evoluÈ›ia creatoare în D-zeu, ieÈ™irea din anonimat È™i singurătate, chemarea iubirii divine. CreaÈ›ia este reproducerea unei forÈ›e noi È™i nu modificarea uneia vechi. Orice victorie purtată reprezintă pentru ceilalÈ›i o vagă nuanță de triumf! Prostia s-a născut spre binele omenesc, pentru a uita efemeritatea È™i durerile trupului. A fi înÈ›elept nu înseamnă altceva, decât să urmezi îndemnurile raÈ›iunii, iar a fi prost pe cele ale simțămintelor. NăzuinÈ›a femeii este să placă cât mai mult bărbaÈ›ilor. Dacă legea este la nivel european, atunci fărădelegea este la nivel galactic! Dă-i suficientă sfoară unei pisici È™i ea se va spânzura singură! Prostia femeii este cea mai mare bucurie a bărbatului EÈ™ti stăpân pe situaÈ›ie dacă stăpâneÈ™ti informaÈ›ia Cine stăpâneÈ™te trecutul , stăpâneÈ™te È™i viitorul! Lucrurile în care pui suflet cu adevărat rămân eterne CredinÈ›a în interiorul unei comunități nu este dezirabilă, ci imperativă! Trebuie să arzi ca un rug în flăcările frumuseÈ›ilor, pentru a înÈ›elege È™i a absorbi cât mai mult din tainele UNIVERSULUI. Cel mai frumos lucru este să arzi în flăcările frumuseÈ›ilor , să trăieÈ™ti poemul vieÈ›ii, lupta dintre bine È™i rău, să smulgi materiei bunurile cele mai de preÈ› în muzica cea mai jalnică È™i intolerantă-SUFERINÞA È™i să-È›i ridici SUFLETUL până în cele mai înalte culmi de spiritualitate, absorbind bunurile cele mai de preÈ›, purificând sufletul, dăruindu-l eternității “- Ce-i foloseÈ™te omului să câștige lumea întreagă, dacă-È™i pierde sufletul ?†Toate se pot reface, se pot dobândi la loc È™i stau în puterea lui Dumnezeu, dar dacă ne-am pierdut sufletul itinerariul nostru este ireversibil Mizeria socială din jur È™i efectul bloc (viaÈ›a dusă-n comun) au transformat retorte de atitudini È™i sentimente, iar câteva cuvinte spirituale pot atinge câteva coarde sensibile ale fiinÈ›ei umane, sensibilizând-o la tot ceea ce este frumos È™i etern Minciuna atrage întotdeauna mărturii potrivnice Goi am venit si goi vom pleca Averea nu foloseÈ™te la nimic, dacă nu este folosită numai în scopuri nobile È™i constructive Lucrurile nu se cântăresc după repeziciune, ci după perfecÈ›iunea desăvârÈ™irii lor Nenorocirile unora ar trebui să lumineze calea altora Spune-mi cu cine te însoÈ›eÈ™ti, pentru a È™ti la ce vei fi părtaÈ™ Oamenii care salvează lichelele, aceÈ™tia se vor întoarce mai întâi împotriva lor Drumul necredinÈ›ei nepedepsit de la început conduce spre-un dezastru iremediabil Ceea ce nu este pedepsit de la început devine paroxistic CunoaÈ™te-te prin gând È™i vei cunoaÈ™te tot Universul Spune-mi dacă te rogi È™i-È›i voi spune ce vei deveni È™i unde vei ajunge Fiecăruia după fiinÈ›a sa, fiecăruia după cât produce ConsfinÈ›eÈ™te iubirea consimÈ›ită È™i responsabilizată Martirii dorm în gropi comune, călăii în mausoleu Votează valoarea, nu popularitatea! De când ne È™tim, noi È™tim o mitică poveste / Sărac te naÈ™ti È™i viaÈ›a tot săracă-È›i este, / Iar celor care au li se mai dă căci banul / Pus lângă cei mulÈ›i, sporeÈ™te È™i la anul. / Și-o amintire vagă îți mai rămâne vie, / Căci banii mulÈ›i te-ncarcă cu mândrie. / IntenÈ›ia bună, fapta, sufletul de aur, / Acesta merită adevăratul laur. P lângând în noroi, absorbind aroma viermilor, opacitatea izolează lumina lăuntrică, cucerind imperii, hotare delimitate asimptotic la infinit… Uneori scormonind putregaiul ce ascunde lumina lăuntricului, vor scoate la lumină razele de iubire È™i dragoste adevărată, simÈ›ind chemarea din adâncuri. Odată gustată, pata galbenă va fi colorată diferit, iar lucrurile vor arăta altfel. Irisul fulgerat de razele clarvăzătoare, va undui concentric, în unde sferice precum unda cristalină în susur de izvoare, iar inima va pulsa în ritmul ancestral al UNIVERSULUI. A fi, a avea, a exista, a crea, a trăi, a iubi… Suntem prizonierii verbului a avea È™i a verbului a fi. Suntem ceea ce avem! InstituÈ›ie viabilă nu este decât codificarea explicită a unei reuÈ™ite ontologice a verbului a fi, urmate de reuÈ™ita verbului a avea prin care existenÈ›ialul se manifestă la vedere, în mod palpabil (Mihai Șora. Dialogul generalizat); “O reuÈ™ită ontologică, o manifestare autonomă a lui a fi este de a ridica verbul a avea la rangul de paradigmă a verbului a fi.â€(Mihai Șora, Dialogul Generalizat).Ființăm prin ceea ce există, nu prin ceea ce avem! “Pericolul lui a avea este conservatorismul, practică stereotipă, ideologie mortifiantă, fiinÈ›a pusă la rece, devenirea fiind concepută ca simplă iterare a revolutului, a rutinei a academismului. Remediul la pericolul semnalat este să te menÈ›ii viu sub carcasa instituÈ›ională È™i, în felul acesta, să vivifici mereu instituÈ›ia însăși, menÈ›inându-te în raport cu ea în stare de continuă revoltă, pentru a o împiedica să se mumifice†(Mihai Șora,Dialogul Generalizat)…He! Revelarea paroxistică a verbului a fi este genialitatea prin verbul a avea, care creează în „illore tempore†ceva nemaiîntâlnit. RevelaÈ›ia, prin verbul a fi, poate fiinÈ›a relativ la diferite sisteme de valori, diferite sisteme de referință, “a contre coeur†sau “ignitio†și numai ecart-ul existenÈ›ial, raportat la problemele de apartenență la comunitatea umană ne desparte “de una statu naturae purae†(Mihai Șora, Dialogul Generalizat) A fi înseamnă a trăi, a administra un sistem biologic complex, eliberând È™i absorbind esenÈ›ele vitale ale organismului. Consum ca să trăiesc sau trăiesc ca să consum! A fi înseamnă a administra atitudinile È™i sentimentele, ce izbucnesc din Cutia Pandorei în noi. A fi înseamnă È™i a iubi! Reflexia I Ar trebui să trăim într-o cruntă umilință pentru ca în rugăciuni adânci să ne regăsim fiinÈ›a! Pentru a dezveli înveliÈ™urile egoului nostru egocentrist È™i pentru a ne elibera de prea mult sine; Pentru a vedea cum cele mai nobile sentimente È™i atitudini umane izbucnesc, mai întâi ca un firicel de apă, apoi ca un râu, iar apoi ca un fluviu din lumea nedreptăților; Pentru a ne întoarce la personalitatea reală divină, care există în noi È™i pentru a o scoate la lumină; Pentru a recunoaÈ™te măreÈ›ia È™i grandoarea creatorului, descoperind frumuseÈ›ile naturii È™i spiritului revelate transformări È™i energii, dincolo de imaginaÈ›ia omului; Pentru a descoperii minunățiile divine, chiar È™i într-un bob de rouă, într-o picătură de ploaie, într-un curcubeu, care renasc natura, chiar È™i acolo unde nici nu am bănuit; Pentru a vedea că din înfricoșătoarele atitudini de animalitate, de ură, de mizerie socială, poate ieÈ™i la lumină, la libertate adevărul, dragostea, iubirea adevărată È™i cele mai nobile caracteristici ale spiritului, în cele mai sublime forme de manifestare; Pentru a vedea cum numărul alb È™i pur, a trăit mai întâi în adânc de mocirlă, dar È™i-a croit drum cu greu, prin noroiul È™i mizeria socială degradantă prin modul de manifestare, căutând să îmbrățiÈ™eze lumina, iubind SOARELE Reflexia II Din mizeria È™i degradarea socială te ridici, parcurgând drumul păsării Phoenix, renăscând din propria-i cenușă! ÃŽÈ›i purifici gândurile È™i sentimentele prin rugăciune È™i viață cumpătată, luptând cu degradarea socială, cu degenerarea morală, nelăsându-te atras în cursele ispitelor; ÃŽÈ›i înalÈ›i gândurile È™i cugetele până la stele, în momentele de comuniune cu Divinitatea, într-o strălucire inspirată de Duhul Sfânt; ÃŽÈ›i ridici sufletul la fiecare cădere, iar È™i iar, eliberându-te de tot ceea ce este grotesc È™i inuman, de toate personalitățile virtuale,de tot ceea ce este dual È™i grotesc, printr-o eliberare de sine, de ego-ul egocentrist; ÃŽÈ›i însuÈ™eÈ™ti din lumea tridimensională bunurile cele mai de preÈ›, bunuri ce dezvoltă personalitatea È™i caracterul după modelul divin, îmbogățind lumina spiritului, purificând-o È™i menÈ›inând-o eternă! Capitolul VII FranÈ›uzisme Le bonheur Le bonheur c'est un état d'âme, c'est sourire a la vie a tout moment, quoiqu'il arrive et même dans le malheur se réjouir d'être la a profiter du moment, rien n'est un acquis, pas même la vie, Le bonheur c'est sentir le bras de Dieu, Sa présence qui vous maintient, Le bonheur de ressentir son corps chanter intérieurement la joie de vivre, Le bonheur c’est être libre et le vivre, Sous l'Hospice du Ciel, se sentir petit sous le Regard de Dieu, mais protége, soutenu, Le bonheur c'est de rester de tout temps avec Lui. Le bonheur c'est Lui qui vous trouve, mais le rechercher favorisera cette rencontre, Le bonheur pourrait être le prénom de Dieu si Il en avait une, Le bonheur est l'atteinte d'une paix intérieure, Le bonheur c'est l'accomplissement d'un désir:la seule vue d'une fleur donne autant de bonheur que de malheur; tout dépend de la manière dont le regard y sera posé. Le bonheur n'a pas de définition précise car je pense que chaque personne est dans le bonheur différemment… Le bonheur… je vais cherche toujours… e peut être je trouvera?! Cuprins Nr. crt. Titlul poeziei Pagina Capitolul I – Poezie religioase 1. Fericirea Ta m-ajungă 7 2. AÈ™ vrea 8 3. Doamne! 9 4. In fiecare seară 10 5. Angel 11 6. In fiecare clipă… 12 7. Puritate 13 8. Rugăciune 14 9. Metempsihoza împlinirii 15 10. Te rog 17 11. Soarta 18 12. Blestemul 19 13. AberaÈ›ia luminii 20 14. Psalm (generalizat) 21 15. Psalm (particularizat) 22 Capitolul II – Poezie sentimentală 16. Când 25 17. Iubita mea, iubita mea… 26 18. In suflet (particularizat) 27 19. In suflet (generalizată) 27 20. Nuferii 28 21. Odă pădurii 29 22. Doar pietrele de cristal 30 23. Portativ-P 31 24. Portativ-N 32 25. E 33 26. Copacul 34 27. Epitaf 35 28. Recomandare 36 29. Prietenia 37 30. Sacrosanct 38 31. Vreodată să nu speri 39 32. Genetica iubirii 40 33. Destinul 41 34. In memoriam 42 35. Omul 43 36. Ostracizarea 44 37. Fulgul argintiu 45 38. PaÈ™ii 46 39. Imboldul 47 40. Vernale 48 41. Privesc 49 42. Venin 50 Capitolul III – Poezie tip definiÈ›ie 43. Poezia 53 44. Ascensiunea 55 45. Indemn 57 46. CredinÈ›a 58 47. Miracolul iubirii rodie 59 48. Marea 60 49. Singurătate 61 50. Efemeritate 63 51. Legea compensaÈ›iei 64 52. Itinerar 65 53. Superficialitate 66 54. Pigmalion È™i… 67 Capitolul IV - DefiniÈ›ii 55. CreaÈ›ia 71 56. ImaginaÈ›ia 73 57. Gândul 75 Capitolul V – Versuri în haiku 58. Inchisoare 79 59. Jertfă 79 60. Valul mării 79 61. Itinerar 79 62. Repere 79 63. Psalm 79 64. Copilăria 79 65. Mama 79 66. Curcubeul 80 67. Ploaia 80 68. Melancolie 80 69. Pastel 80 70. Prigonire 80 71. Evadare 80 72. Instantaneu 80 73. Narcisism 80 74. Instinct 80 75. Pierdere 80 76. Păcate 80 77. Stampă 80 78. Har 81 79. BelÈ™ug 81 Capitolul VI - Cugetări 80. Cugetări 85 81. A fi, a avea, a exista, a crea, a trăi, a iubi… 88 82. Reflexia I 90 83. Reflexia II 91 Capitolul VII – FranÈ›uzisme 84. Le bonheur 95 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy