un refugiu tramvaiele luminează puțin tu știi foarte bine care e drumul când totul se prăbușește

câteodată cred că orașul meu e de lavă bucăți de asfalt aruncate aiurea eu trebuie să fac salturi alte inimi pulsează mă hrănesc frânturi dintr-o viață care nu mai e a mea

sub pleoapele mele un lagăr înghesuiți unul în altul respirația noastră alungă gardianul încă port urma lui pe coapsă

lumea aceea ne-a ascuns în alte trupuri degeaba tai șinele lucesc metalic în ochii mei