Ce semne clare
În lume, în văzduh, în soare!
Ce nebunie
În lumea ce-ar putea să fie...
Frumoasă!

Și ce Cuvânt
Coborât în liniște din locul prea-sfânt!
Câte plângeri
Ridicate nedemn de om printre îngeri!
Cui îi mai pasă?!..

Câtă căldură
Răspândită din Cer peste pieptul de ură!
Dar unde
Să vadă pruncii prin ceața ce-ascunde
Pâinea frântă pe masă...?

Fir crud
Din iarba pământului rece și ud,
Răsărit
ÃŽntr-o noapte sub genunchiul smerit,
Dar..., fără vină,
Tu, putând ca să treci
Printre pietrele reci,
Adu-ne Lumină!