Gândul se înalță
limpede și drept,
ca un minaret
în limpezimea zăpezii lunare;
vântul și-a pus pălăria
pe-o parte
și biciuind luceafărul de seară,
e gata pentru rondul de noapte,
legănând somnul tihnit al
domnului Rembrandt,
la sânul iubitei Saskia.
Pe șevaletul maiestrului,
un portret solemn și tragic,
le veghează dragostea adormită,
filtrînd-o prin clarobscurul acela
inimitabil, care anunța,
că în curând se va lumina de ziuă.
În curând ziua va crește în lumină
și tot așa, speranțele înfriguraților
de pe sub poduri și din canalizări.