Ne spunem pe nume
mi-am deschis gura catre tine
iata-ma in intreg dindu-ma tie
lasandu-ma imbratisat de privirea ta nesatioasa de forme
mai mult? dincolo de unirea trupurilor noastre
stau inimile noastre inaintea unui altar maret
din aur curat
si eu si tu impartasindu-ne din maretia-i
nascandu-ne din nou

extaz

un lucru oricit ai fi de sigur ca sa ve intimpla
se va fi gasind intotdeauna un motiv
sa-i fie ucisa dorinta de start

patru
m-a strigat pe nume
ea!...

cum se numesc bataile inimii cind nu mai incap in cosul pieptului
si singura lor dorinta este sa tasneasca
libere in aerul rece al iernii?

desigur iubirea nu exista
dar ceea ce exista pina la ea ar fi indestulator pentru toti
daca plictiseala mediocra
nimicul adulat
ar fi azvarlit, scuipat cu scarba, uitat…

(pentru viata ta, pentru nesatiul ce-l pui in fiecare gest
al tau, numai al tau, toate intamplarile care n-ar trebui sa
se intalneasca vreodata cu tine, indepartarea ta de carti,
zgarcenia cu care ti se fac daruri – pare trist ce spun –
insingurarea ce-si pleaca umila ochii in fata inclestarilor
tale nocturne, timpul pierdut in descifrarea unei lumi straine
de tine, dezlinata in cenusiul zbaterilor ei si deci
ostila, neincrederea in prietenia – nefireasca, spui tu – a
celui ce-ti scrie acum, toate vor ramine dedesubt, uscate in
nerodnicia lor, ca o absurda amintire a unui timp fara suflet.

Drumul tau, urcand, te va indeparta chiar si de mine…)
poate n-ar fi trebuit sa-ti spun toate astea
acum
cind ne spunem deja pe nume…