Vioara uitată-ntr-un colț,
E spartă, e veche nu mai cântă,
Sunt tăcute slabele-i corzi,
Nici un sunet nu se mai avântă.

De mult, vioara făcea ravagii,
Aducând în suflet veselie,
Sau ale romanței sufragii,
Tremurau inimi în melancolie.

Nu pot să te mai repar vioară,
Ești mult prea distrusă,
Nu vei mai cânta a doua oară,
Astfel gloria ta e apusă.

08 noiembrie 2003