martie
phobos și deimos păzesc porțile visului

dor de sălbăticie
de
ieșire din cercul de foame al oamenilor
pășire mai înaltă
prin iarba crudă
și prin muguri

inflorescența desenează candelabre
numai amintirile împiedică arborii
a zbura

copil fiind am mâncat într-o primăvară
un zmeu

mai târziu
am învățat să pliez fotografii cu tine
până când
am simțit
în stomac
indiferența trenurilor circulând la orar
printre rădăcini

ieșirea la suprafață se întâmplă pe
o linie moartă
singurul semn biologic este culoarea
viul tace resemnat într-un șevalet sau
într-o ecografie

somnul lui cuore trece printre păsări
ca un ecou