a ta
mă înghesuiam în mânerul umbrelei ca un pisic zgribulit frigul mă spărgea între dinți până ridicam ochii eram o casă locuită de tine apele îmi lingeau acoperișul

stația de tramvai
zilele astea am rătăcit pe străzi m-am strecurat sub umbrelele altora îmi plac oamenii bătrâni își lungesc mîinile lor cu umbrele peste capul meu mă simt ca un câine mic pe care l-ai lua acasă dar tu nu nu nu tu baby nu

prin gaura cheii
când e vânt se arcuiesc de parcă ar face dragoste freamătă se smulg din mâna mea am sentimentul ciudat că mă uit de gaura cheii și că tu mă prinzi în brațe