Am distilat nedrept privirea în sticlele opace
Scurmând apoi prin aburi cu lame de stilet
Ca să găsesc simbolul ce lumea o desface
Orb, suprimând fantome născute din regret

Am descompus, prin ere, simțirea ce-a rămas
Din zori primordiali, ca veșnic să se-nfunde
Prin vinele acelora care precum Atlas
Pe umeri poartă cerul cu-a lui eterne unde

În palmă,pulsatilă, strâng Inima-mi-Comoară
AÈ™ transforma-o-n aur de-aÈ™ fi vreun alchimist
Sau cântul de l-aș ști mi-aș face o vioară...
Dar nu mai știu nimic și sunt atât de trist!

Blasfemic sună vorba pe buzele-mi uscate
Cer îndurare lumii c-o schimb pentru un gând
C-ades purtat prin nori pe aripi irizate
Uitat-am să pășesc ca orice om de rând...