Într-o seară de martie
În parc am intrat rătăcind
Un loc de liniște căutând;
Pierzându-mă pe o alee...

Pe o alee îngustă a singurătății,
Un drum ce nu duce nicăieri
Ce se pierde printre copacii triști;
Am în față drumul pustietății..

Îmi este frig și-mi este teamă
De murmurul nopții reci;
Aud departe o voce suavă
Venită parcă dintre norii triști...

Privesc către cer și ascult
O voce atât de palidă...
Ce-mi șoptește cugetând:
“Nu-ți pierde speranța niciodată”