acum o putem vedea, putem atinge și plânsul din noi
un munte strâns înainte de lumină când nu pot numi
nici sfâșierea ce se încolăcește și mă scoate, mă așează
departe de sângele meu să privesc. ce văd?

pe un drum lăturalnic, calul culege fâneața. soldatul
cu inima goală o caută și fluieră în țeava puștii
e o mierlă cu glas duios călcând pe mușuroaie, furuncule
iritații. iarba grasă, ceața face să nu se vadă marginea scenei
dacă soldatul ar trage și mi-ar perfora cerul gurii, sau
dacă și-ar îndrepta pușca în jos, spre vintre

don juan a căutat femeile în el ajutat de soldați
replica himerei e dulce, lănciile strălucesc sub ziduri
din goana cailor hămesiți ne tremura camera
absurdă care filmează recuzita, pachețelele cu mâncare
partea vulgară, iar eu plâng de milă, deschid gura și
arăt dinții cariați ca un amator, apoi mă rușinez

l-au găsit rătăcit. rocinante era gestantă și privea
din scaunul regizorului, pe un mp4player
“gummo” by harmony korine. dar harmony korine
făcea pe dulcineea. flori, bomboane, decolteu

tot platoul a tremurat dintr-o poziție etică a unor conexiuni
logice. nu e logic să se filmeze totul experimental
dublele astea perpetue o să-ți mărească ficatul, se
duc valorile analizelor aiurea. nu te consuma pentru artă
într-o zi vei muri iar corpul tău intrat în putrefacție
cărat către groapă, o va arunca în sus pe cea căutată

dar va fi prea târziu. don quixote nu e don juan