stă la marginea ierbii
aliniat
plin de respect
ia o mână de pământ o aruncă în urmă și
pleacă
mărunțit

trec zile pe tavan
cutii goale și negre
goale cât o ceașcă de ceai
uscată

umbre de barbă
pipăie vag adâncul casei ăsteia
scârțâie liniștea
de colo colo
ca un teanc de scrisori
moarte

își urăște femeia îi urăște vocea
moale
din perne
și-atunci i-aruncă rochii pantofi și eșarfe
cu sertare cu tot
a obosit
i-au obosit genunchii

omul ăsta caută acum cu ambele mâini
ceva ce n-a știut vreodată