eu am găsit odată pe un mal
un banc pești frumoși ca o mirare
probabil neglijența unui val
i-a răzlețit pe-acea străină cale
sau undele să-i fi gonit afar'
când au cârtit la-notul în aval
sau ei să fi-ncercat, ne-ștind de tară,
o escapadă fără terminal.

arginții toți din via lor comoară
băteau un step ce încerca să-i ceară
norocului să-i scape de calvar.
și îmi plăcea să-i văd și-aveam oroare
în nări simțind mirosul de zadar
și liniștea venind să mi-i măsoare
cu pasul fumuriu lipsit de grabă
al uneia mereu găsin o treabă.

am început atunci să-i duc la apă
voind să-i văd, cu setea potolită,
că au uitat de frică și se-alintă
și fițe știu s-arate când înoată.
și-i timp de-atunci, dar munca neplătită,
tot o mai fac, căci pești de dulce apă
având ca nadă dusul în ispită
m-au prins în plasa lor și nu mă scapă.