de parcă aș avea iar 13 ani și ar fi noapte
de parcă mâna tatălui meu ar fi aici
mai îndepărtată și mai rece decât igluurile de la poluri
stau confortabil în trupul îndeajuns de străin
nisipurile ard fosforescent
case de cărămidă case albe cu grădini și oameni politicoși
imaginând orașe fără noimă
singuri și plictisiți bătrânii cartierelor cu haine de nylon trec
la supermarket e dimineață
mulți dintre prietenii mei au murit deja eu încă nu
aș vrea să ningă astăzi peste somnul blocului meu
zăpada să ajungă până la cer și chiar mai departe
un miros de tristețe anostă și deznădejde precară
coboară din tramvai la prima stație
își ridică gluga pe cap și trece și el mai departe
aș vrea să aprind focuri peste noapte
într-un aprilie cu zăpadă și istorii de familie

ne va salva în cele din urmă distanța
doar ea va șterge lumina aceasta de neon
aspru și imperturbabil monoton și grotesc
decupându-ne umbre pe ziduri
rămânem încă un timp ai nimănui
într-o zi propriilor incertitudini le vom fi hrană și apă adâncă

asculta poezia in lectura autoarei