tăcerea...atât mai zaceîn cele trei ceasuri de viață
care au trecut ca un zbor al ciorilor deasupra mormântului
ce îngroapă în sine nașterea unei simple vibrații
menită de a muta un gol de palpitații într-un lan de amovibilități
este vinovată...o acuz că este nemuritoare și omniprezentă
părăsește o chemare de crucificare a unui iudă neințeles
și mă forțează să mă rog pentru ceva în care nu mai cred
căzând îngenunchiată în fața unei reflexii ce mă minte...
încep să tremur...tăcerea imi apasă privirea oarbă
într-o uniune de creaturi hidoase cu trupuri zdrobite
prin gropile de cadavre în care se ascunde un sânge impur
definind un corp tranșat de un suflet abia născut de un fâlfâit de aripi
dar în cercul de destine, copilul moare in tăcerea propriei sorți...
degeaba îi regret inexistența...este atât de prezent în brațele mele...
mă prefac că renunț la tot ce știam înainte de a se prabuși orice logică...în ea...
se-aude clopotul...totul trepidează..se-apropie dulcea sacrificare
tot ce mai țin strâns de cruce este țărușul amintirilor ce inundă tot ce nu pot schimba
și în care se dizolvă dureros de lent un sentiment ce ma inhibă...a ucis iar...
...tăcerea...