nu există decît energie în perpetuă atracție universală
iar viața e o variație aleatorie a ei

e adorabilă această variație pe care o înnebunim drăgăstos

rațiunea supremă a scîrbei sufletiste care suntem
e rezonanța bucuriei de-a iubi cu
tot cu firea ei de masochistă

onoarea de a iubi e dumnezeul nostru
sinucigaș uneori dar pînă și regele ruginii
se regenerează în marea repetiție generală

alteori mă gîndesc uite ne-ar sta bine împreună
am deștepta o aiureală numită și fericire
am face schimb de vise știu io de timbre
de căsuțe poștale eventual am modifica
drăgăstos ura asta ireparabilă
am alerga precum 500 de cai la
500 de killometri pe oră
spre dragoste sau spre moarte


probabil mîine mă vei fi rătăcit after all
voi fi tot aici
e o chestie de orientare e cam
dificil nu știu unde să-mi pun mîinile
simt că dispar ca stelele în plină zi
nu știu mă vei fi însorit sau ceva
cu o luminoasă de singurătate voi fi
căzut probabil în cap voi fi
cu totu' și cu totuși necăjit
mic și murdar de timp

voi fi un biet somnambul voi plînge la ușă
cum se obișnuiește în general în aceste
grele momente marcante

altfel ce bucurie pe capul stelelor se țin
de glume ne fac cu ochiul intim-distante
de la ditamai ani-lumină de
cimitire vesel-universale

trai pe ele și luminozități
eminamente imperturbabile

și eu care voi fi plecat demult acum tac
acum îmi mănînc clipa de vie
în sărbătoarea asta care uită de tot
pînă și nimicnicia

poate ar fi trebuit să îmbrățișăm copacii de vii
să-i mîngîiem de calzi păcatele mele
să-i sărutăm de nefericiți fructiferi

în fine vai și amar o să ne lipsim o să
țopăim pe podelele lor
de durere și stele