am eu un ochean albastru prin care privesc mereu până hăt departe peste munții cei mari de acasă
dacă aprind lumini pe Champs-Elisees și pălăvrăgesc cu buchiniștii despre Panait Istrati
dacă prin Port-au-Prince alunec pasul spre cafeneaua din colț
sau prin Edirne fumez în bazar narghilele cu aromă de cireșe amare
surtucul meu cafeniu poartă mereu în buzunar lentile de schimb și-o carte poștală cu litere multe
dincolo de păduri e mereu seară străzile sunt pavate cu piatră cubică și multe cercuri
Transilvania se ascunde în fiecare nor alunecând suav deloc complicat peste acoperișul caselor mele

cel mai departe e însă Transilvania când trec prin București
aici trebuie să vorbești mult incoerent și fără perdele trandafirii să lovești înainte de a fi atacat
și să scoți hangerul la fiecare colț de stradă
aici găsești în Lipscani romi săltăreți cântând a portofele pierdute
prin ghetourile Ferentarilor e pace la Romană florăresele au studii universitare
scriitori de 2 minute își lustruiesc prin cluburi subpământene aura obosită într-o totală nebăgare de seamă
zâmbesc în soare mari cazinouri și cresc copii astmatici în umbră tainică de cartiere
mie nici că îmi pasă
noaptea ascult pescărușii iar prietenii mei au mai mereu o chitară pentru alungat realitatea

Transilvania este acolo unde eu privesc
printr-un ochean albastru cu lentile intacte
o port la rever ca pe o floare neinventată încă
ce dacă haina e mică și surâsul din ce în ce mai stingher
Transilvania este acolo unde eu poposesc preț de un vers un cântec sau un răgaz de moment

asculta poezia in lectura autoarei