un picup fredonează în ritm ondulat
viața mea mică și-ncovrigată
ca o coadă bucuroasă de câine
e atâta frumusețe în părinții mei tineri
cu suma sentimentelor pozitive în ochi
praf în saboți și mâini împletite sub mese
atâta lumină când nopțile își decolorează creștetul negru
și-și aruncă luciul pe nimicurile răspândite prin lume
mai sunt și flăcările moi din diminețile astea
ce cotrobăie ca niște țigănci curioase
prin unghere gonind întuneric


iar eu tot scutur cerul, mereu
ca pe-un pom rotunjit și văratic
să cadă toți îngerii-n lume
cu zgomot de pepene copt despicat
lăsând în îmblânzirea sângelui lor
dâre roșii de miere pe-apus
scrijelind în cădere înnoiri de religii
pe pereții noștri de oameni


și mă înec de fericire în plânsetul ăsta
ca-n vremile în care îți arătam de aproape
cât ne iubea dumnezeu