ești frumoasă atunci când surâzi
deși nu o faci decât în clipele de tristețe
când mă surprinzi cum încerc să te-nveselesc

nu am putut niciodată să-ți spun cum arăți
ce anume se schimbă în timp
și ce rămâne independent de stare
poate pentru că atunci când o fac
umbra ta colapsează în cuvintele mele

la fiecare întâlnire am sentimentul
că am brațele pline chiar când uit să-ți iau
un cât de mic dar
însă tu te pui între ele să primești
ce ți-am adus fără să știu

uneori îmi bandajezi sufletul
cu mâneca plină de culorile paletei
ca un prim-ajutor
pentru căderile mele pe dinăuntru
alteori suntem două mâini
ce se îndepărtează spre a cuprinde

când suntem departe unul de altul
devenim aproape transparenți
și oamenii nu ne mai răspund la salut
privind prin noi cu o tristețe ușor luminoasă
spre propria lor viață
uitată la marginea unui pas de copil