ÃŽn ora in care-n opaiÈ› e miere
Căscând aurora săgeată în vis
Prelinge oțelul prin geamul deschis
Când păsări se- nfoaie în flori de tăcere

Uitarea pândește gingașa cădere
Ce-un secol credeai că în ape s- a-nchis
Precum înțeleapta-ntr-o zi Héloise
Pieri ca zăpada de dulci primăvere

Prin pietrele lucii pornește se zbate
Un pas zgomotos și de grabă supus
Asemeni ce nu simte lâna un fus
Ceasornic cu prea multe roate dințate

Și taci cum pe buze ce îngeri ți-au pus
Pierdut e, de aripi de ambră răpus.