Ne dă tristețea afară din casă,
ai nimănui, iubito, pe drumuri
ne lasă!
Ne dă afară toamna din orașul
pustiu, ca un executor
cu ordinul de evacuare în mînă,
cu toate că acolo, în ceruri,
se stabilise deja cine să plece,
cine să rămînă…
Otrăvitoare, radioactivă, amintirea
iubirii ascunsă în creier,
ca-ntr-un zăcămînt,
poate deschide, fără probleme,
sezonul la sinucideri
undeva,aici pe pămînt…
Acum cînd putrezește țuica
în temniță de dud,
în butoi …
ne dă tristețea,iubito,
afară din noi…