La gât mă-ncolăcesc cu lăcomie moale, șuvițele
Melancoliei ; ce greu mi se preling în suflet
Strigătul meu a năruit în avalanșă cerul peste copaci
Livada de vișini plouă flori de ocean
Degetele tremurătoare nu găsesc decât iarbă,
O iarbă mirată care-mi înverzește mâinile...

Păsări necunoscute își iau zborul din mine, din
brațele mele
Lăsându-mi bietul corp moale și gol
Stoluri vane de păsări: frumoase păsări, ușoare,
Cu priviri visătoare,
Învălmășiri de murmure și de chemări
Þipăt de păsări flămânde...

Tocmai începusem să iradiez o lumină albastră
Asemeni unui ocean căruia să-i dau numele tău.