Padurile se vor face aschii, bete de chibrituri,
colorate si cu indicatii,
frunzele cerbilor vor asfalta gropile
de-aici si pana inspre infundatele strazi ale misticilor,
iar cornul tau va suna,
boncaluind impreuna cu umbra stramosului,
caci nimic nu va mai ramane lipit
atunci cand haladuind din nou pe curmezisul copacilor,
calul tau va privi prin ochiul meu de sticla.

Castelele mele se vor plia, innegrind marginile cu ceara
pentru ca sa se recunoasca modelul acestora
in zorii zilei de apoi,
cand patimile constructorilor au sa le desavarseasca intru inchinare,
da, in primii zori ai zilei de apoi,
cand vor inflori toate pasarile de pe corpul lui,
si cazut cu capetele in nisip,
va putea sa-si readuca samanta focului in vine,
rememorand bucati din slefuirea orbitala a intinarii.

Parantezele tale s-au unit pe seama scutului,
si zambetul continua sa muste din tine,
cu dintii mei, cu floarea rasuflarii mele,
cu spuma laptelui sangeriu ce ma amesteca cu urmasii tai,
ah, frunzele cerbilor se vor ridica de pe fruntea ta,
marsaluind cu varfurile spre cer, oarbe,
caci nimic nu va mai ramane lipit
atunci cand macinat de rutina atator batalii,
calul tau va privi prin ochiul meu de sticla.