Mă ascund de mine în mine,
Fug de păcat lepădându-l în fapte și cuvinte,
Gândul vinovat mi se zvârcolește în minte,
Mă preling din toamnă cu toamna în vine.
Ingerul care mi-a fost dăruit
Are mânjite de mine aripile
Si-n loc să zboare, răscolește pământul
Cutreierându-i pribeag galeriile.

La judecata de dinainte de iarnă
Sosesc murdărită de păcat și de toamnă.
Nu am cum să mă apăr, sunt prea ascunse-n mine
Ultimele gânduri, singurele fără prihană.
Cine mă cunoaște? Cine depune mărturie?
Unde îmi sunt prietenii?
Cum de s-a veștejit curajul din mine?
E liniște și judecata nu va fi amânată.
Voi fi izgonită în întunecatul nicăieri?
Voi pleca de-acum în negrul niciodată?

Mână îndurătoare este mâna divină:
Trimite printre nori o geană de lumină
Si ochiul cerului-judecător găsește
In singura mea carte - ultima pagină,
Pe care am scris-o azi-noapte:
Negreala din gând picuratã pe alba hârtie,
Păcatele-mi din fapte și cuvinte în scris spovedite,
Developând ca-ntr-o fotografie
Contrastul negru-alb între ce-a fost
Si cât am încercat altfel sã fac sã fie.

Iar îngerul care mi-a fost sortit,
Chiar de-i murdar, pribeag și ostenit,
Eliberându-se din pãmântene galerii
Spre veÈ™nicii albe-ndrãzneÈ™te sã poarte
Gândul izbăvitor ce mi l-am tălmăcit abia azi-noapte.
Pe ultima filã din singura mea carte
Coboarã ninsoarea penelor lui
Pe care generos È™i le smulge grãbit
Una câte una, fulg cu fulg,
Sã mã acopere cu îngereascã nea
Din zori pânã la asfinÈ›it
Si mãngãiat de ea, într-un sfârÈ™it,
Tipãtul sã mi se topescã în a rugii È™oapte.

Si iarna? Iarna, o simt, nu poate fi departe.