Nu mai sunt nimic!
E prea tarziu,
din ce lut sterp
m-a plamadit D-zeu,
sa mai stiu...
Sa fi fost oare
pamant rece
fara nici o lumina,
fara de iarba si flori
aproape tina?
Asteptare?
Mirare?
De ce oare
din mine acum
nu mai dau roade,
nu mai infloresc,
nu mai recunosc nici un drum?
Nu mai zbor,
nu mai visez,
nu mai zambesc,
nu mai cant,
crengile mele uscate cersesc
intreband:"Cine sunt?"