în abis

nu mă mai ajută nimeni, iubito,
totul și toți au uitat de mine
ca de o carte veche, prăfuită,
pe care o citești furat
doar atunci când ești în burtă:

banii, nici macar de Crăciun,
nu îți mai pot găsi cadou;
brațele, nu mă mai lasă
să mă înec în tine;
și nici, mărețul Te Iubesc
nu îmi mai poate duce bogăția.

m-am înecat singur în mine,
crezând naiv că, poate,
vreun stămoș bogat
și-a îngropat acolo avuția,
dar, nu am găsit nimic:
numai eu, în jos, în părți, în sus.

și nu ești vinovată tu,
tu n-ai știut că geana ta,
cu-o singură atingere,
mă poate arunca
în acest abis nemoștenit
ce stă de-o viață lângă mine.


26 decembrie, 2002, Chișinău

:(