E gălăgie!
urlă poeții prezentatori
făcându-și reverențele pe scenă.

Acesta este zgomotul de fond,
precizează novicii,
aplaudând prompt.

Trebuie să ascultăm Nichita,
cu mâinile, cu nările
umplute de fum.

Tălpile noastre trebuie să calce Nichita
paharele vărsate, spuma amară
va spune versuri.

Luminile vor trebui stinse:
abia în întuneric
reverberația vocilor va ști să trezească inefabilul

din noi.
Pe margine, fetele plâng
cu hainele sfâșiate în chip de voal.

Pe scaunele înalte, deasupra lor,
se succed filozofii
cu tâmplele netede, ochii închiși.

ÃŽn zgomotul de fond,
buzele lor par sa spună
versuri răstite, vorbe de foc.

E gălăgie! urlă prezentatorii poeți
de pe scenă.
Nepăsători, novicii aplaudă.

/30.01.2003/