Am părăsit-o undeva, dincolo,
nu mai știu!
Intâi s-a lăsat o liniște mare.
Nu mai sorcovea nimeni
...soooorcoooovaaaa veeeeseeeelaaaa!
Nu mai înălța glasul pițigăiat
...zmeul înalt!
Nu m-am uitat în urmă,
sau la dreapta/stânga.
Din adânc,
simțeam pe spatele inimii
o agonie de tânc.
Nu mai avea putere,
nu mai avea vedere,
nu mai avea maini,
să se țină de mine....
zic eu oricui, în viteză,
aruncând peste inimă
prăpastii albastre.
Nu mai avea putere,
doamnelor și domnilor,
copilăria aia!