Din ramurile verticale de nori ai lacrimat ,
gandul martor la sine ti-a stat si locul
se prafui in petale , ridurile sufletului ...
Timpul te cheama sa radeti impreuna
de pasii la care priveste pe dupa coada ochiului
si de varstele la care glumeai
de batranete spunand departare
dar tu te plimbi ecou prin ploile ceasului
si agatat de minutarul indicand inima
te mai prefaci inca odata
ca traiesti , lacramind veselie si spunand
ca-n rost e mai mult loc de fete morgana .
Patima se scurge la marginea marilor tale
facute din vers , insetate de valuri albastre ,
impingi resturile vremii mai incolo ,
te-ntinzi mai mult decat capatul universului
amintindu-ti soapta celui mai bun prieten ,
ce-ti indruma revenirile , intinderile .
Poti sa-i mai rostesti numele ?
liniste la capat de vers ...