Ești numai tu cuprinsă în chenar integru
ce spânzuri virilă de aortă,
mai jos de cerul gurii mele negru,
mai sus de ceea ce de fapt importă.

Ești numai tu ce mă trăiești cu zile
și mă ucizi cu noaptea de pe pulpa vieții,
mult mai târziu ca să mai storc din alta mile,
mult mai curând ca să tresar din boala ceței.

Ești numai tu, femeie însemnată,
ce-mi bântui curviștină prin memorii,
mai ușurică cum a fost vreo altă
și mult prea grea ca să-mi mai poarte capul norii