Dincolo de oglinzi
Era aer pur, comprimat
Eram tu si eu,
Două reflexii palide;
Sau poate era doar reflexia mea...

Dincolo de oglinzi
Pașeam incet într-o lume nouă
Care se invartea în jurul meu,
Cercurile concentrice mă hipnotizau;
Adormeam fericită gândindu-mă la vise.

ÃŽn spatele oglinzii totul e altfel,
Oameni sunt intorși, sunt ei-insiși,
Se ascund între umbre și lumini,
Se prefac în praf și se reîncarnează;
Oare cum aș arăta eu?

În fața oglinzii totul e simplu
Fețele sunt fețe;banale, obișnuite,
Nu ascund nimic si ascund totul,
Zâmbete de fiecare zi, de curtoazie;
Oamenii sunt fericiți când se privesc.

ÃŽn oglinda nu e nimic,
Oglinda e ea însăși un univers
O poartă, o ușă mereu deschisă
Așteptând la infinit vizitatori;
Am căutat ani intregi cheia.

ÃŽnainte de oglinzi a fost nimic
Aerul, vidul, presau argintul lucios,
Din când în când oglinzile se mai spărgeau,
Oamenii superstițioși spuneau că e semn rău;
Ei nu știau că s-a mai închis încă o poartă.

Dincolo de oglinzi e adevărul,
Pur, nedisimulat de ceilalți;
Dar oglinda își poartă încă blestemul,
Cei ce au pășit nu se mai pot întoarce;
Rămân liberi o eterniate.