Nu-mi plac hârtiile albe:
doar amprente lăsate de duhul pădurii
și utilajele de la fabrica de celuloză

e ca și cum ai atinge o fecioară:
carnea ei te înghite chemând
la fel cum zăpada lupii

chemare de ardere
a veșnicei mustrări ce privește
prin ochii fratelui din oglindă
nenăscut

îmi plac hârtiile înnegrite
cu rânduri nervoase
pline de ștersături
frământate
regăsite cu detașare
ca amintirea unei dureri

hârtii purtând urme de violență
în loc de medalii

viol incest niciodată amor