am uitat dacă am mai făcut dragoste aseară
și ieri era la fel de ceață la noi între ferestre
încât zâmbetele s-au împleticit și-au pierdut rostul
de-a mai vizita o ramură de mai ploios
și-o vrabie strânsă la picioarele ei.

Mă-mpiedic și eu între ”de ce taci?
cu glasuri strâmte de aramă” și
„cum de mai vorbești? descărcătură de scântei”.

Ai plecat și tu, vag, ca o dugheană cu stupi de lapte,
și vânzătorii de piepturi sălbatice și inimi domesticite
n-au mai așteptat să-mi crească și mie faldurile rochiilor de porțelan
să-ți pot împărtăși puful de păpădie...

.... m-au înstrăinat...