îți simt toate palmele alb lărgite peste gură,
mai jos de cuvinte...

și răsfirate, și rupte pe-un fir de răsură
învolburatele stihuri se-apleaca să-ți spună
„aproape-ai ajuns, aproape-ai invinge...!”

strigoiul de stâncă, zăpada-ți îngână,
pe drumul nevoilor, scrise-n lumină.

„aproape-ai șopti, aproape-ai răzbate,
prin verbe și mugete coapte”
de-ai ști că-ți desparte, azi piscul de trup
doar o mână de fată...
că larg mângâiată, pe fața de lup
ți-e gura cu sânge brodată.