Copiii - știm - nevoie au de jocuri;
Demult, pe când erau doar țânci cu toane,
Popoarele-și făcură jucării
Ciudate: tronuri, purpuri și coroane.
Și-au pus pe capul unui tont coroana,
Și-au pus pe tont să stea pe tron, ca stana!

Și iată monarhia și monarhii,
Cari stând pe tron, cu căpățâna plină
De-ale 'nălțimii fumuri, cred acum
C-ar fi domnind din grația divină.
Vă înșelați, o regilor prea buni,
Ne-ați fost momâi și-atât - dar nu stăpâni.

Bărbat e-acum copilul, și bărbatul
Spre jucării azi nu se mai abate.
Jos, dar, din jilțu-n purpuri, regi, și-n goană,
Jos cu coroanele nerușinate!
De nu le aruncați de voie bună,
Le vom zbura cu capul împreună.

Așa va fi. Cuțitul ce-a tăiat
Lui Ludovic, în Franța, ceafa groasă
A fost doar primul fulger din furtuna
Ce vă pândește, și-o să se pornească;
Da, va veni azi-mâine, și mă-ncumet
S-o spun, căci nu-s eu primu-i bubuit de tunet!

Va fi întregul glob un mare codru
Și regii 'n codru: fiarele turbate,
Și-i vom vâna și-om descărca într-nșii
Cu furie armele înflăcărate.
Și-om scrie cu-al lor sânge, împăcați:
Că prunci noi nu mai suntem, ci bărbați!

(Pesta, 1844)

(traducere Eugen Jebeleanu)