Vino mai aproape,
aici, în căușul pieptului meu vino!
Vreau să-ți spun ...

Uite, vezi cercurile alea de sus,
aproape transparente,
prinse cu aripi între pământ și cer?
Le vezi?
Sunt ale mele!
În fiecare seară, înainte de culcare,
mă ridic pe vârfurile întâmplărilor,
îmi potrivesc pe umeri cerul
și apoi,
cu tâmplele arcuite înspre palmele sfinților,
îmi deșert capilarele, până la ultima scânteie,
de toate foșnetele sângelui meu de pădure,
de zvâcnirile ierbii călcate în nerosturi
și de toate tăcerile
evadate vreodată
de pe buzele sufletului meu.

Știi, cercurile mele,
aproape transparente,
prinse cu aripi între cer și pământ,
sunt acolo întotdeauna,
sus, lângă palmele sfinților,
așteptându-mi spovedania.




30 mai 2003