alerg pe un pod ce-si flutura aripile pe copertile cartilor de povesti
intai cu fata, apoi cu spatele, la sfarsit cu bratele deschise spre talazuri
in pantaloni scurti in carouri testez genele pietrificate ale sinucigasilor
si ma transform
intai in vierme, apoi in fluture, la sfarsit in tabula rasa
inconstient
alerg dezlipindu-mi ochii de soare
cu pieptul acoperit de giulgiu sar pe capace de sicriu
intr-un picior
dezlegandu-mi moartea de maini
punandu-le catuse la zmei, la feti-frumosi, la ilene cosanzene
la copilarie

dintr-un colt al ochiului mi se preling bucati de sare
le ling cu limba, nu le las sa cada sa se sfarame
de parca in ele zace constiinta de sine a ingerilor
imi mentin directia
cu mana dreapta taiata si refacuta intr-un efort
de recunoastere a locurilor natale
(parafrazand as spune ca mortii raman tineri)
si dunga alba nu se termina
undeva se curbeaza
mi se pare ca la stanga, apoi la dreapta, la sfarsit in jos

imi desfac aripile si cad de pe pod
distrus
cineva ma bandajeaza in vis
in asternuturi ceva mai pulseaza
departe de inima mea
intai o data
apoi de doua ori
la sfarsit niciodata