Am mușcat cu buzele din colțul mesei
Ca dintr-un sân de piatră
Stors într-un pahar cu soare și zâmbet.
Din dinți
Þâșnesc șuvițe de sânge.
Mama plânge moartea tatei.

(ÃŽn vis,
Pungile cu apă se zdrobesc de asfalt.
Dar nu am înțeles niciodată
De ce moare Dumnezeu
Când devii bărbat,
De ce mâinile mele lângă ale tale
Sunt două cruci de carne.)

Masa ne leagă pe toți.
Părăsim burta mamei pe-o masă,
Scriu poezia asta pe-o masă,
Când murim privim neclintiți tavanul
Cocoțați pe-o masă.

De parcă, până și El, ne culege
Cu buzele din furculiță
La masă.

(30-iunie-2003)