Fereastra chipului tău
A rămas deschisă de-astă vară.
Dincolo de ea
Se aud frunzele foșnind,
Și-n ritmul lor ultim
Se simte încă parfumul vegetal
Ce se retrage colÈ› cu colÈ›,
Atât de tare încât
Nările încep să mă doară
Și-mi sângerează picuri de rouă
Pe ambele brațe.
Întind mâinile și vreau
Să cuprind razele
Zilei de astăzi
Ca respirându-le din sine-mi
Să pot reda naturii,
Prin fiecare deget rămas deschis,
Ființarea mea.
E bine acum
Și-mi pare că se mai aude
Doar toamna pașilor întregi
Galopând prin mine.