Copile dulce cu mintea-n infinituri
Ce crud te joci cu trecătorii...
Le smulgi din piepturi inimile calde,
Le storci de sângele fierbinte
Ce arde-n ei de-atâta însetare,
Il iei și-l porți-ntr-o caldă-mbrățișare
Și-apoi îl risipești spre largi hotare
Uitând de el odată cu clipa trecătoare...

Copilă dulce cu ochi spre infinituri
Eram și eu o trecătoare...
Zburam în căutare de pământ
Ce se zărea în palmele tăcute
Ce m-au cuprins cu-nflăcărare,
Ce m-au lăsat apoi cu resemnare,
Lăsând o urmă de regret și împăcare
Uitată însă odată cu clipa trecătoare...

O clipă, un moment trăit în veșnicie,
Un punct de întâlnire și-apoi o risipire,
Un salt din stâncă-n stâncă spre infinite culmi,
Acesta a fost zborul, o joacă și un vis
În care veșnicia s-a scurs mult prea rapid,
În care stâncile erau din plastilină,
Iar infinitul brusc ivește un dureros finit,
Un sec final redat c-o pană pe-o aripă de timp...