Tu ma-nvelesti cu puful norilor albastri,
si totusi sunt singur, sunt liber...
Tu ma-nsotesti cu pasul visator,
si totusi sunt unul, unul cat o bucata de creer.

Tu imi nesocotesti iubirea,
si totusi asa cum e ea,
Tu ma privesti si-mi lasi placerea,
sa ma consider liber, praf si aer!

Tu ma culegi tarziu,
si totusi la timp...
Tu fugi, Te departezi...
iar eu raman, raman privirea!

Mi-am amintit, privinduma-n trecut,
ce-am fost si ce-am ramas...
liber am fost doar pentru mine,
cand reveneam intaiul meu popas!

5 septembrie 2000 Alba-Iulia