Nu, nu, prieteni, ziceti voi: "Dezastru!"
Nu, nu, nicicand n-ajung eu un sihastru!
Sihastru n-oi umbla eu prin omaturi,
cat ea cu mine n-o jura alaturi.
Mi-i hotararea darza ce m-adumbra:
de n-o sa-mi aflu coltul meu de umbra
si o partasa in canonu-mi aspru-
nu, nu, nicicand nu m-oi schimba-n sihastru!


Nu, nu, prieteni, niciodata,
nu-mi voi lasa iubirea, casa toata,
sa ma insihastrez intr-o padure-
daca vioiul ras n-o sa susure
acolo-n umbra verde, racoroasa,
si daca-n fosnet moale de matasa
o mantie cum e sofranu-n boare-
n-o flutura in mers, imbietoare;
si daca linistea padurii-n noapte
n-o adancesc molaticele soapte...
Nu, nu, prieteni dragi, sub nici un astru,
nu, nu, nicicand n-ajung eu un sihastru!