Cu limbă de moarte,
sentimentul acela final,
pătruns adânc de importanța
scârțâitului de roată,
mi-a lăsat moștenire
cutia de chibrituri plină ochi
cu oase grațioase
și scalpuri de brad
Dă-ți foc, mi-a zis
cu ultima suflare,
dă-ți foc!
Și s-a stins, rezemat
de piciorul canapelei
L-am lăsat îmbrăcat în halat,
cu verigheta pe deget
Pentru doritori,
mumia lui fosforescentă,
cu podoabe cu tot,
o expun între geamuri
o mie de ani.
Între timp, îmi croiesc veșminte
de văduvă plânsă,
ciupită delicat de bărbie
de tinere sentimente miloase.