cu iarna din vârful picioarelor până la fântână
îmi strângeam aripile pentru somn
deasupra mea pietre albe dezbrăcate de cer
și pământul singur se cuibărea într-o respirație
undeva la capătul scării legăna cuvinte nerostite
într-o chemare vinovată de umbre tu zâmbeai
pe urme proaspete de rouă înfășurai înălțimile
iar lumea nu murise de tot prin vârfurile degetelor
fiorul apei desena un sprijin pentru tentații și
am băut trupul tău ca un botez cu izvoare tactile...