Prin culoarele înalte de iarbă mergeam alături
cu genunchii zdreliți de anotimpuri

îți întindeam brațele acoperite cu viță sălbatică
tu îmi arătai caii în dansuri albastre

între conversații cascadă ne opream să bem apă
canicula deja evapora amintirea zilei de ieri

taci o secundă și ascultă această liniște transparentă

lasă-mă să mă odihnesc pe o bancă într-unul din muzeele lumii

apoi mi-am pus ochelarii de soare doar ca să privesc depărtarea
dinspre apus venea un miros de lavandă de pe terasele pariziene

lăsam cuvintele să hoinărească singure
pe străzile agonice cu soare mediteranean

tu îmi împleteai timpul șuvițe și plecam mai departe

trezeam diminețile cu obloane vărgate

Oh!...
știam că nu-ți plăcea fusta mea lungă oranj cu dantelă neagră

știi felul meu de a fi

continuam să mergem prin orașele înserate
înainte apoi stânga apoi dreapta
din nou scurt înainte apoi stânga
ne doream puțină apă
ne doream puțină răcoare
apoi dreapta...

caii alergau către noi luând câmpia-n copite și ducând-o mai departe

Mereu înainte, mereu stânga, mereu dreapta
și nu era nimeni prin apropiere
să ne spună că ne adânceam într-un imens labirint